Germania vrea să forțeze Bulgaria să accepte Macedonia de Nord în UE

Cancelarul german Olaf Scholz i-a cerut Bulgariei, sâmbătă la Sofia, să renunţe la vetoul faţă de negocierile de aderare a Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, afirmând că blocul comunitar trebuie să evite năruirea speranţelor ţărilor din Balcanii Occidentali privind perspectiva lor europeană, transmite Reuters.

Şeful executivului german a făcut din aderarea Balcanilor de Vest la UE o prioritate de politică externă, pentru a reduce tensiunile regionale tot mai mari şi pentru a contracara influenţa Rusiei şi a Chinei.

Scholz, care a sosit la Sofia în cadrul unui turneu de două zile în regiune în perspectiva summitului UE-Balcanii Occidentali din 23 iunie, a afirmat că a constatat o ”nouă dorinţă” din partea UE de a se extinde, în urma invaziei ruse din Ucraina.

”Văd şanse pentru progres”, a spus el într-o conferinţă de presă comună cu premierul bulgar Kiril Petkov.

De partea sa, Petkov a reiterat poziţia ţării sale potrivit căreia Macedonia de Nord trebuie să îndeplinească trei condiţii referitoare la diferendul istoric şi cel cultural dintre Sofia şi Skopje, el solicitând UE garanţii că ele vor fi respectate.

Bulgaria insistă ca Macedonia de Nord să adopte garanţii constituţionale pentru protejarea drepturilor etnicilor bulgari şi să facă progrese în privinţa unor dispute istorice. Sofia a refuzat în anul 2020 să aprobe cadrul de negociere pentru aderarea Macedoniei de Nord la UE din cauza diferendelor legate de istorie şi limbă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Povestea crizei constituționale din Polonia

    În martie, parlamentul polonez a ales șase noi...

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Articole relationate

    Categorii populare