Europarlamentarul Vlad Nistor: Într-o mare măsură, situația actuală de la Chișinău îmi amintește de anii pe care i-am petrecut în cadrul administrației Constantinescu, la București

de Vlad Nistor, europarlamentar PNL/PPE

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a ținut recent un discurs în plenul Parlamentului European. Alocuțiunea extrem de elocventă, pe care am avut onoarea și plăcerea să o ascult, a venit într-un moment tensionat și de mare cumpănă pentru statul pe care îl reprezintă.

În repetate rânduri m-am declarat a fi un mare susținător al doamnei președinte și al administrației tinere și active, pro-UE, care luptă să readucă Moldova în Europa, să împământenească valorile uniunii și se străduiesc să creeze o republică funcțională, prosperă, aflată în slujba cetățenilor săi.

Discursul Maiei Sandu din plenul PE a fost unul deosebit de serios, orientat strategic, o declarație de adeziune la valorile Europene și Euro-Atlantice. De asemea, a conținut și rugăminți repetate și sincere pentru asistență, mai ales în perioada aceasta tulbure, în care guvernul de la Chișinău are de înfruntat atăt pericole externe, cât și interne.

De această dată am găsit-o pe doamna Sandu nu la fel de zâmbitoare și expansivă, cum era de obicei. Am putut remarca lesne cum atât domnia sa, cât și administrația pe care o conduce, se află intr-un moment deosebit de dificil, în această situație generală fluidă. Am toată încrederea în capacitățile administrației RM pentru a gestiona această criză. Însă nu trebuie să ignorăm apelul la susținere și asistență, în special acum, în acest moment istoric, de cotitură. 

Într-o mare măsură, situația actuală de la Chișinău îmi amintește de anii pe care i-am petrecut în cadrul administrației Constantinescu, la București. Tonul de atunci era unul destul de sumbru, deoarece situația României la acel moment era una complicată; alături de președintele Constantinescu și de colegii mei de la acea vreme, ne-am străduit să profităm, pe cât posibil, de fereastra de oportunitate oferită țării noastre la finele anilor 90, ce avea potențialul de a ne reuni cu Occidentul. Am reușit, însă în urma unor eforturi fără precedent și în ciuda nenumăratelor neajunsuri și provocări.

Sunt sincer optimist că aceasta perioada de zbateri și de efort susținut va oferi și Republicii Moldova mult-dorita finalitate, aceea a integrării în lumea democratică și prosperă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare