Canada vrea să facă un plan pentru a lua grânele ucrainiene pe Dunăre

Canada va ajuta Ucraina să găsească opţiuni de export al grânelor, pentru a susţine securitatea globală a alimentelor, care a fost afectată de invazia ţării de către Rusia, a declarat duminică premierul canadian, Justin Trudeau. Aproape 25 de milioane de tone de grâne sunt blocate în Ucraina şi nu pot părăsi ţara, din cauza problemelor de infrastructură şi a blocării porturilor de la Marea Neagră, printre care şi Mariupol, a declarat săptămâna trecută un oficial al agenţiei ONU pentru alimente. Mariupol a fost ţinta celor mai distructive lupte din războiul care durează de zece săptămâni, transmite Reuters.

„Ştim că vor fi oameni care vor muri de foame în lume, din cauza acţiunilor Rusiei”, a afirmat Trudeau într-un interviu acordat Reuters.

„Sunt grâne care aşteaptă să fie transportate din Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că Rusia nu împiedică grâul de care lumea are nevoie să ajungă acolo unde este nevoie de el”. De când Moscova şi-a început „operaţiunea specială” în Ucraina, la finalul lunii februarie, aceasta a fost forţată să exporte grânele cu trenul, peste graniţa vestică. Kievul a încercat de asemenea să folosească porturile de pe Dunăre, din sudul ţării, pentru a îşi susţine exporturile.

Transporturile pe Dunăre ar putea face parte din soluţie, a afirmat Trudeau, fără a dezvălui detalii, dar adăugând că sunt evaluate mai multe variante. „Încercăm să rezolvăm o problemă foarte directă”. Analiştii au avertizat că Ucraina se va confrunta cu o lipsă semnificativă de depozite în sezonul 2022-2023, din cauza scăderii bruşte a exporturilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare