Jobbik dă în Viktor Orbán cu deșeurile românești care vin în Ungaria via UDMR

Partidul Jobbik a cerut printr-o petiţie ministrului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó să acţioneze pe cale diplomatică în problema deşeurilor care sosesc din România pe râuri, transmite agenția de presă maghiară MTI.

La conferinţa de presă a partidului, organizat vineri la Budapesta, transmis şi online, Béla Adorján, membru în Consiliul Judeţean Szabolcs-Szatmár-Bereg, a reamintit că în urmă cu o săptămână, reprezentanţii partidului au încercat să înmâneze o petiţie la Ambasada României. El a adăugat că în ultimele două zile a sosit din România, pe Someş, încă o mare cantitate de aluviuni şi deşeuri. Specialiştii pot reţine doar o parte din acest “potop de gunoaie”, restul se îndreaptă spre hidrocentrala de la Tiszalök şi după ce o va traversa, se va întinde pe suprafaţa Lacului Tisa, a spus politicianul.

Deputatul Csaba Gyüre a afirmat că, în zona de inundaţie a Tisei Superioare, peste tot plutesc sticle PET şi deşeuri de plastic. Politicianul a relatat că a discutat recent problema cu ministerul de externe, unde i s-a spus că, potrivit informaţiilor primite de la partea română, “situaţia ar fi aproape rezolvată” şi că deşeurile se filtrează pe porţiunile fluviale din România. Totuşi, a afirmat Csaba Gyüre, acest lucru nu este adevărat, deşeurile continuă să vină.

Problema nu poate fi rezolvată fără măsuri diplomatice adecvate – a spus el. Csaba Gyüre i-a cerut prin urmare ministrului Péter Szijjártó să ia atitudine pentru ca autorităţile române competente să elimine poluarea, să desfiinţeze depozitele ilegale de deşeuri din bazinele hidrografice, şi să intensifice controlul unităţilor industriale şi agricole care emit substanţe nocive.

În plus, deputatul a urgentat instituirea unui sistem de monitorizare care să permită o informare mai rapidă a specialiştilor ungari despre deplasarea deşeurilor spre Ungaria.

Márton Gyöngyösi, vicepreşedintele Jobbik, a sugerat lui Péter Szijjártó să acţioneze direct pe lângă guvernul român în vederea “eliminării acestei poluări”. De asemenea, europarlamentarul i-a cerut ministrului să contacteze UDMR în această problemă.

Pe lângă acestea, politicianul a sugerat ca Ungaria să facă lobby şi presiuni asupra ONU şi UE pe această temă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare