spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
4.2 C
București

Deputatul Natalia Intotero: LEGE PENTRU ROMÂNII AFECTAȚI DE POLUARE REMANENTĂ

Parlamentul României a adoptat proiectul legislativ privind reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani pentru locuitorii din Vața de Jos și Răchitova (jud. Hunedoara), pe care l-am inițiat la finalul anului trecut. În procesul legislativ au mai fost incluse pe această listă și localități din județele Brașov, Dolj și Harghita, care se confruntă cu situații similare. Este un act de normalitate, care vine să corecteze și să completeze un cadru legislativ deja existent, în spiritul echității și a solidarității naționale, afirmă într-un comunicat deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero, președintele Comisiei de Educație.

Statul român are datoria de a asigura condiții egale de trai pentru toți cetățenii săi, iar pentru acest lucru trebuie să ținem cont inclusiv de realitățile de la nivelul fiecărei comunități. Există anumite regiuni care au fost supuse unui grad mai ridicat de poluare și risc medical față de media națională. Una dintre ele este în județul Hunedoara, unde activitățiile industriale și miniere au reprezentat principala sursă de dezvoltare pentru zeci de ani. Județul Hunedoara, după București, contribuia cel mai mult la PIB-ul României spre finalul anilor 1980. Cu industria și activitatea minieră s-a dezvoltat și un mediu poluant. Locuitorii comunelor Vața de Jos și Răchitova din județul Hunedoara au fost expuși la numeroase mijloace de poluare, care au dăunat și au până în ziua de astăzi urmări semnificative asupra sănătății generale în comunitățile locale respective. Fabrici de var, cărămidă, calcită, vopsele, mine, toate aceste activități au produs și locuri de muncă, respectiv dezvoltare economică, dar au venit cu un preț: o speranță de viață scăzută, maispune Intotero.

   

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    The Times: Cum trupa comică a lui Zelenski a devenit o povară politică

    Dependenta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de foștii săi aliați...

    Vance: Ucrainienii stiu că vor pierde controlul asupra întregii Republici Populare Donețk

    Autoritățile ucrainene înțeleg că vor pierde controlul asupra întregii...

    Articole relationate

    Categorii populare