Președintele așa-numitei republici transnistrene către Moldova: O agresiune ar constitui prologul unui mare război

Președintele Transnistriei, Vadim Krasnoselskii, a îndemnat autoritățile moldovene să nu cedeze provocărilor, care vor atrage Republica Moldova într-o agresiune împotriva republicii nerecunoscute.

„Vreau să fac un apel către conducerea Republicii Moldova vecine. Nu cedați provocărilor, nu lăsați ca Republica Moldova să fie atrasă într-o agresiune împotriva Transnistriei” – a scris liderul de la Tiraspol pe canalul său Telegram, în legătură cu exploziile, care au avut loc, în ultimele 24 de ore, pe malul stâng al Nistrului.

Potrivit afirmaţiilor acestuia, este necesar să ne reamintim de negocierile privind reglementarea transnistreană și „să rezolvăm problemelor de importanţă vitală ale celor două state ale noastre şi să nu permitem, în niciun caz, vreo agresiune, care ar putea constitui prologul unui mare război”.

Republica Moldova vrea să rezolve paşnic tensiunile din regiunea separatistă Transnistria, afirmă preşedinta ţării, Maia Sandu. Transnistria este a Moldovei, a spus ea, după o şedinţă a CSS în legătură cu incidentele recente din regiunea separatistă Transnistria. 

Incidentele care au avut loc în ultimele 24 de ore în regiunea transnistreană sunt o escaladare a tensiunilor şi au fost provocate de anumite forţe pro-război, a spus preşedinta Maia Sandu, după şedinţa CSS. Maia Sandu a explicat că în ultimele săptămâni în unele şcoli din localităţile din stânga Nistrului au avut loc mai multe alerte cu bombe. În context, preşedinta Maia Sandu a spus şi a condamnat încercările de a escalada tensiunile în această regiune, şi vă amintesc că această regiune nu este controlată de către autorităţile de la Chişinău. Totodată, Maia Sandu a reiterat că Republica Moldova pledează în continuare pentru soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean şi a negat existenţa vreunei tentative din partea Chişinăului de a institui o blocadă economică a regiunii separatiste. Autorităţile din Moldova monitorizează atent situaţia din stânga Nistrului – a mai spus preşedinta Republicii Moldova, precizând că se întreprind eforturi pentru prevenirea acţiunilor ce pot afecta securitatea naţională. Totodată, autorităţile au îndemnat societatea la calm şi la abţinerea de la distribuirea de informaţii din surse neverificate, în special a celor care incită la ură şi la război.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ikea va concedia 3% din angajați

    Producătorul suedez de mobilă IKEA a anunțat astăzi că...

    Meloni face presiuni la Bruxelles pentru renunțarea la deficitul bugetar din cauza prețurilor mari la energie

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni i-a trimis o scrisoare președintelui...

    FNGCIMM și Intesa Sanpaolo Bank semnează Convenția de Garantare Plafon pentru refinanțarea creditelor IMM

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Liderul PNL Iași îl toarnă pe Bolo că ține in funcție un prieten pesedist

    Liderul liberal de la Iași Alexandru Muraru îl toarnă...

    Soros a pierdut o grămadă din bani din proiectul de la Doicești

    Soros Fund Management LLC şi-a redus la jumătate participaţia...

    Articole relationate

    Categorii populare