Felicia Filip nervoasă pe Nicușor

Felicia Filip, manager Opera Comică pentru Copii, indignată de maniera în care Primăria Generală a tratat evaluarea OCC, îi solicită primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, refacerea comisiei de evaluare „care nu a avut în componenţă niciun membru din specialitatea instituţiei pe care o conduc: teatru muzical, conform R.O.F., şi să dispuneţi reevaluarea activităţii manageriale conform dispoziţiilor şi exigenţelor legii. Pentru că dreptatea şi adevărul nu sunt negociabile”, transmite news.ro.

Potrivit unei scrisori adresate primarului general, Felicia Filip a precizat că nota obţinută, 8,59, „înseamnă că nu mai suntem competenţi şi că postul va fi scos la concurs”, după ce timp de 8 ani a făcut performanţă, OCC fiind „instituţia publică de spectacole din Bucureşti cu cele mai multe evenimente în ultimii 4 ani, cei mai mulţi spectatori plătitori de bilete şi cele mai mari venituri proprii”.

„Am aflat cu stupoare, la finalul zilei de ieri, că activitatea coordonată de mine este departe de a fi performantă. Nota obţinută nu reflectă, mai ales prin motivarea ei de către Comisia de evaluare, realitatea din Raportul depus. Îndoielnic este faptul că, în timpul interviului, nu s-au ridicat aspectele imputate ulterior de comisie. În această etapă, în mod pragmatic, se clarifică elemente pe care comisia nu le identifică în raportul scris. Nota 8,59 înseamnă că nu mai suntem competenţi nici noi, nici întregul colectiv OCC şi că postul de manager urmează a fi scos la concurs. Acest lucru se petrece în contextul în care, chiar în aceste zile, instituţia pe care o conduc este nevoită ca, la cererea publicului, să suplimenteze spectacole programate (musicalul „School of Rock” se joacă, după alte 11 reprezentaţii, cu casa închisă de joi până duminică). Este ştiut deja că la Opera Comică pentru Copii cererea de bilete, la toate spectacolele, este foarte mare”, a transmis Felicia Filip.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare