Când dai drumul câinilor în curtea castelului, să nu te miri că îți mănâncă florile in loc să le admire. Franța care ieri a votat atât de exotic nu mai e Franța anilor ‘60, cea care dădea linia libertăților colective în regiune și nici măcar cea a anilor ‘80 când alegea președinții în ciuda cunoscutelor lor vicii elegante. E Franța de azi, gazda catolică dar asumată a africanilor și a musulmanilor turci, a maghrebienilor agresivi, cetățeni francezi (sic!) pentru care distanța dintre Premier Cru și Grand Cru este o dilemă inexpugnabilă. Nimic nu mai e cum a fost! Ou sont le neige d’antan cum ar spune G. Brassens…, afirmă parlamentarul PSD de Dâmbovița Radu Popa.
Efectele le vedem și în votul de ieri-a scris bine despre asta si Ionut Vulpescu-însă efectele trebuie căutate în istoria recentă. Din 1960 si până în 2006, populatia Franței a crescut de la 40 de milioane la peste 60 de milioane. Pentru comparație, gânditi’vă ce la România:) Din 22 de milioane, abia dacă mai suntem 16-17… În ceea ce privește fecunditatea, Franța se clasează printre primele în Europa, cu 2,01 copii per femeie în anul 2006; doar Albania, Muntenegru și Islanda având indici de fecunditate mai mari. Însă, când lași aproape 10 milioane de cetățeni din culturi prea puțin civilizate să îți locuiască între hotare si asta o faci anual atunci să nu te mire că votul lor pecetluiește disolutia partidelor si a formatelor clasice de guvernare. Unii s’ar putea bucura. Dar răspunsul nu e nici la mine nici la ei. E în direcția civilizațiilor politice. Italia nu a cunoscut asemenea riscuri. Sigur, Italia nu e Franța oricât deranj ambarasant ar cauza această opinie a mea. Italia e inimii lumii. Franța ar fi putut fi pulmonul său, adică organul fără de care inima nu ar putea rezista. Dar Franța a ales să fie grădina Europei. Și în grădină câinii își mai fac nevoile chiar lângă masa cu delicatese.Excuse moi, je vous en prie!, mai spune Popa.
