Extremiștii de dreapta din Ungaria bagă SRI și „stânga” în scandalul fraudării alegerilor de duminică

Preşedintele Mişcării Patria Noastră a spus că este de imaginat că stânga, serviciul secret din România sau chiar FIDESZ să fie în spatele cazului buletinelor de vot aruncate, parţial arse şi găsite într-un loc transformat în depozit ilegal de deșeuri în apropierea oraşului Târgu Mureş, la Livezeni. La o conferinţă de presă susţinută sâmbătă, la Budapesta, László Toroczkai a declarat că au primit informaţii din Tranlivania despre faptul că a fost găsit un sac cu buletine de vot care au fost trimise din Ungaria, şi pe care se pot vedea, printre altele, voturile exprimate pentru Mişcarea Patria Noastră. „Suntem sceptici şi ne putem imagina că stânga, stânga liberală, Serviciul Român de Informaţii şi FIDESZ pot fi în spatele acestui caz”, a spus politicianul ungar, originar din Târgu Mureș, întemeietor al organizațiilor Mișcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate – HVIM (2001) și Hunnia (2007).

„Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” este o organizație de extremă-dreaptă, fondată în 2001 de Toroczkai László, la Szeged în Ungaria. Scopul grupării este acela de a milita pentru unificarea comunităților maghiare din afara Ungariei şi pentru revizuirea Tratatului Trianon. „Organizaţia are deviza ‘Credinţă, loialitate, curaj’. Numele organizaţiei provine de la cele 64 de comitate în care era împărţită Ungaria înainte de Tratatul de la Trianon (1919)”, scria Mihai Diac într-un articol publicat de romanialibera.ro pe 1 decembrie 2015.I s-a interzis intrarea pe teritoriul Slovaciei între 2006-2011, pe teritoriul României pentru 3 luni în 2005, și pe teritoriul Serbiei în intervalele 2004-2005 și 2008-2010.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul yachtului șefului Revolut

    Brokerul Cecil Wright & Partners a intentat un proces...

    Joaca americanilor cu războiul din Iran

    Conducerea militară a Comandamentului Central al Forțelor Armate ale...

    Reuters: Americanii și-au terminat stocul de rachete în Iran

    Forțele armate ale Statelor Unite și-au utilizat în cele...

    Farsorii ruși au tradus-o pe Merkel

    Farsorii ruși Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov)...

    Fosta purtătoare de cuvânt a lui Zelenski: Face miliarde de euro din război

    Iulia Mendel, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Ucrainei,...

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”

    Festivalul Național Concurs de Folclor „Ponoare, Ponoare”, ajuns la...

    Agricultorii români plătesc cel mai mare cost la motorină din lume

    Agricultorii români suportă unele dintre cele mai ridicate costuri...

    TVA 0% pentru sistemele fotovoltaice de până la 27 kW și pentru bateriile de stocare cum e in Germania?

    Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) solicită...

    Articole relationate

    Categorii populare