Facebook dă voie românilor să îndemne la violență împotriva rușilor și uciderea lui Putin

Platformele Meta vor permite utilizatorilor Facebook și Instagram din unele țări să îndemne la violență împotriva rușilor și soldaților ruși în contextul invaziei din Ucraina, potrivit unor e-mailuri interne consultate de Reuters, într-o modificare temporară a politicii companiei.

De asemenea, compania de socializare permite temporar unele postări care îndeamnă la moartea președintelui rus Vladimir Putin sau a președintelui belarus Alexander Lukașenko, potrivit e-mailurilor interne adresate moderatorilor săi de conținut, potrivit Mediafax care citează Reuters.

„Ca urmare a invaziei rusești din Ucraina, am permis temporar forme de exprimare politică care în mod normal ar încălca regulile noastre, cum ar fi discursuri violente precum „moarte invadatorilor ruși”. În continuare nu vom permite apeluri la violență împotriva civililor ruși”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.

Citând articolul Reuters, ambasada Rusiei în Statele Unite a cerut Washingtonului să oprească „activitățile extremiste” ale Meta, mai spune Mediafax.

Modificările temporare ale politicii privind apelurile la violență la adresa soldaților ruși se aplică în Armenia, Azerbaidjan, Estonia, Georgia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Rusia, Slovacia și Ucraina, potrivit unui e-mail.

În e-mailul trimis recent moderatorilor, Meta a evidențiat modificarea politicii sale privind instigarea la ură care se referă atât la soldații ruși, cât și la poporul rus, în contextul invaziei.

Săptămâna trecută, Rusia a declarat că interzice Facebook în țară ca răspuns la ceea ce a spus că sunt restricții de acces la mass-media rusă pe platformă. Moscova a luat măsuri drastice împotriva companiilor de tehnologie, inclusiv Twitter, care a declarat că are restricții în țară, în timpul invaziei sale în Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare