Olanda vrea executarea țărilor cu datorii, printre care și România

Premierul olandez Mark Rutte, întrebat despre posibile reforme ale reglementărilor fiscale ale UE, a susţinut că ţările membre ar putea avea mai mult timp la dispoziţie pentru a-şi reduce datoriile dacă se angajează să adopte mai multe reforme structurale, transmite Reuters conform Agerpres.

„Dacă statele ar face mai mult în privinţa reformelor, aceasta ar putea duce la o cale mai lungă pentru reducerea datoriei … Dar, pe de altă parte, Comisia trebuie într-adevăr să penalizeze acele ţări care nu-şi îndeplinesc obligaţiile din Pactul de stabilitate şi creştere”, le-a spus jurnaliştilor Rutte, aflat într-o vizită la Paris.

UE revizuieşte regulile fiscale – Pactul de stabilitate şi creştere – care limitează deficitul guvernamental sub pragul de 3% din PIB, iar datoria sub 60% din PIB. Prevederile Pactului au fost suspendate începând din 2020 pentru a oferi guvernelor o marjă de manevră mai largă în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Însă, acum că economia a revenit pe creştere, regulile bugetare ar urma să fie reintroduse de la începutul lui 2023, chiar dacă vor suferi unele modificări pentru a ţine cont de noile realităţi economice ale UE, respectiv nivelul ridicat al datoriei publice şi necesitatea unor investiţii publice mari pentru a contracara schimbările climatice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Articole relationate

    Categorii populare