Parisul acuză Londra în criza ucraineană: Lipsă de umanitate

Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a criticat sâmbătă, într-o scrisoare adresată omologului său britanic Priti Patel, „răspunsul total inadaptat” al Marii Britanii şi „lipsa de umanitate” faţă de refugiaţii ucraineni respinşi la Calais, notează AFP conform Agerpres.

Încercând să se alăture familiilor lor de peste Canalul Mânecii, aproximativ 150 de ucraineni care au fugit din ţara lor invadată de Rusia au fost invitaţi în ultimele zile de oficiali britanici „să se întoarcă” şi „să meargă la Paris sau Bruxelles” pentru a obţine vizele în consulate, a afirmat ministrul în această scrisoare consultată de AFP.

Gérald Darmanin a continuat criticând acest „răspuns total inadaptat” şi o „lipsă de umanitate” faţă de refugiaţi în „dificultate”, „frecvent femei cu copii mici, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi”.

În total, „peste 400 de cetăţeni ucraineni” au sosit la Calais de la începutul războiului, potrivit ministrului francez de interne.

De câteva zile, situaţia lor este o sursă de fricţiuni între Londra şi Paris, ale căror relaţii sunt deja tensionate de problema trecerilor ilegale de migranţi.

Guvernul francez a anunţat joi că Marea Britanie va înfiinţa „un fel de consulat” la Calais pentru a elibera vize direct pe loc ucrainenilor aflaţi acolo.

„Devine imperativ ca reprezentanţa voastră consulară, în mod excepţional şi pentru perioada crizei, să poată elibera vize pentru reîntregirea familiei direct la Calais”, a reamintit Gérald Darmanin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Armata sârbă va avea in 2 săptămâni roboți

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a anunțat astăzi la Šabac,...

    Premierul polonez: Urmează luni critice pentru Ucraina

    Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat că lunile următoare...

    Trump anunță cea mai mare tranzacție petrolieră din istoria lumii

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Washingtonul a...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Ultimul cerc al Diavolului

    de Adriana Stoicescu, judecător România e o țară captivă, statul...

    „Atacul haştagilor la Pahonţu este o uriaşă greşeală strategică”

    ANALIZĂ CONTELE DE SAINT GERMAIN (LINK) Dacă războiul a ajuns...

    Trump a lovit fast-food-ul american

    Politicile de imigrare ale președintelui american Donald Trump au...

    Articole relationate

    Categorii populare