Fost premier moldovenean cu afaceri în România: Un soldat NATO pe pământul Moldovei ar însemna al treilea război mondial

Să fim sinceri Noi, moldovenii, toți anii de independență am luptat pentru pace. Și neutralitate. Sperăm că nu am dat greș. Dar…Să nu sperăm că vom fi protejați militar de România sau NATO. Un soldat NATO pe pământul Moldovei ar însemna al treilea război mondial, a scris pe Facebook fostul premier moldovean Ion Sturdza (foto).

Lucru pe care și-l dorește Putin. Logistic, economic, umanitar, declarativ – da.Asta este realitatea. În rest e doar retorică, mai spune Sturdza.

Sturza a fost director general al companiei „Rompetrol Moldova” și vicepreședinte pentru Dezvoltare al Grupului Rompetrol. 

În aprilie 2006, Ion Sturza este ales ca membru în Consiliului de Administrație al Grupului Rompetrol N.V. A avut o contribuție importantă în tranzacția de cumpărare a Rompetrol de către KazMunaiGaz.

În septembrie 2009, părăsește Rompetrol, unde deținea funcția de director general-adjunct și interimatul CEO.

Tot în 2009 înființează Fondul de Investiții Fribourg Capital care pe parcursul anilor a făcut mai multe investiții în Republica Moldova și Romania Cele mai cunoscute sunt Magazinul on-line Elefant.ro și Liberty Technology Park Cluj.

Ion Sturza este membrul Consiliilor de Administrație a mai multor companii și organizații non-guvernamentale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aduceți, bre, nepalezii ăia să vă judece!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ședinta de azi: 15 apeluri noi,...

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Articole relationate

    Categorii populare