Firea: PSD a „reuşit să impună” în coaliţie demararea negocierilor la Bruxelles privind procentul din PIB alocat pensiilor

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, afirmă că PSD a „reuşit să impună” în coaliţie demararea negocierilor la Bruxelles privind procentul din PIB alocat pensiilor şi să îi „convingă” pe colegii din coaliţie să renunţe la propunerea privind creşterea vârstei de pensionare la 70 de ani. „Sunt categorii sociale care nu pot fi lăsate să suporte greşelile făcute acum doi ani, când s-au aprobat aceste liberalizări ale pieţei de energie, în timpul Guvernului Orban, de ce să nu o spunem, care de fiecare dată a gândit în sensul liberalismului de junglă, un liberalism dus la extremă, în care scapă cine poate”, spune Firea.

„Pe mine mă bucură faptul că împreună, toţi colegii mei, şi Partidul Social Democrat a reuşit să impună în cadrul coaliţiei demararea negocierilor la Bruxelles pentru procentul din PIB – 9,4 pentru pensii. Ştiţi că s-a spus la început că este un subiect tabu de care să nu ne atingem, trebuie doar să avem reforme şi să îngheţăm pensiile mult timp de aici înainte, unii dintre seniori nici nu vor mai prinde acele vremuri mai bune, mai calde. Cu toate problemele, cu toate refuzurile, cu toate acuzaţiile că nu susţinem reforma şi că tot timpul venim cu măsuri populiste – dar nu mi se pare un populism să aibă o viaţă decentă şi orice stat are grijă de persoanele care nu mai au acum posibilitatea să aibă două, trei job-uri, pentru că aceste recomandări, munciţi mai mult, nu sunt valabile în cazul seniorilor – tot echipa noastră de negociere am reuşit să-i convingem pe colegii de coaliţie să se renunţe la acea idee, eu o numesc chiar năstruşnică, devastatoare pentru seniorii noştri, cu obligativitatea muncii până la 70 de ani. Adică ce să facă? Să muncească şi să nu se mai bucure de vârsta a treia? Cine doreşte şi cine poate şi este în forţă şi doreşte să continue, deci la cerere, să existe această posibilitate, dar nu obligativitate”, a afirmat Gabriela Firea, la Realitatea Plus, joi seară. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski acuză că „partenerii” nu livrează rachetele promise

    Ucraina are nevoie de rachete; așteaptă și negociază, dar...

    O nouă victorie diplomatică pentru Țoiu: S-a întâlnit cu omologa din Mozambic

    Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit...

    Ce face Japonia cu urșii

    Din cauza recrudescenței atacurilor comise de urși, Japonia a...

    Ziua Poliției Penitenciare la Drobeta Turnu Severin

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat astăzi...

    Mureșul vrea să atragă turiști străini

    Județul Mureș își promovează potențialul turistic pe piețele internaționale....

    Marina americană are probleme cu un tip de rachetă

    Marina SUA a întâmpinat probleme la desfășurarea unei versiuni...

    Articole relationate

    Categorii populare