Aliatul lui lui Cioloș va fi pus sub acuzare pentru fraudă cu fonduri europene

Comisia pentru imunităţi a parlamentului ceh a recomandat ridicarea imunităţii fostului premier Andrej Babis. În cazul în care parlamentul dă curs recomandării, ceea ce este foarte probabil, Babis va fi pus sub acuzare pentru fraudă cu fonduri europene, relatează miercuri euractiv.com.

Babis face parte din Renew Europe, grup politic european condus de Dacian Cioloș.

Parlamentarii cehi vor supune votului această recomandare săptămâna viitoare.

După înfrângerea sa în alegerile legislative din 8-9 octombrie anul trecut, Andrej Babis a rămas parlamentar şi lider al partidului ANO, cea mai puternică formaţiune de opoziţie din Cehia.

Este de aşteptat ca anul viitor Babis să candideze la funcţia de preşedinte. Deşi mai mulţi membri ai ANO şi-au exprimat sprijinul pentru o eventuală candidatură a lui Andrej Babis la prezidenţiale, acesta nici nu a confirmat, nici nu a dezminţit că va candida la scrutin.

Cu doar câteva zile înaintea alegerilor legislative din Cehia din 8-9 octombrie, ancheta internaţională Pandora Papers a dezvăluit că Andrej Babis a folosit bani din companiile sale offshore pentru a finanţa achiziţia de proprietăţi în sudul Franţei în 2009, între care un castel. El a calificat aceste acuzaţii drept o campanie de defăimare împotriva sa.

Babis, al cincilea cel mai bogat om din Republica Cehă şi acuzat de fraude cu fonduri europene, părea favoritul alegerilor, dar în final le-a pierdut. Partidul său centrist ANO, descris de multe media drept populist, a condus un guvern minoritar împreună cu social-democraţii şi cu susţinerea Partidului Comunist, care la alegerile din octombrie nu a mai depăşit pragul electoral de 5%. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare