Sub patronajul lui Cioloș, Cristian Ghinea și Dragoș Pîslaru, penali pe bani europeni

Cristian Ghinea, singurul userist care a încercat să se dea bine pe lîngă premierul Cîțu care îi concediase colegii, a fost eventual forțat să fie solidar cu partidul și să își dea demisia. Cum își dăduse înainte demisia din Parlamentul European ca să fie ministru s-a trezit după doar opt luni fără slujbă. Dar nu e problemă, că a sărit europarlamentarul USR, amicul Dragoş Pîslaru, un altul din băieții deștepți ai guvernului Cioloș, care se întîmpla că era coraportor al Parlamentului European privind Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă şi implementarea PNRR la nivel european. Ca atare, i s-a creat un job lui Ghinea, să cerceteze cum e implementat PNRR, din banii declarați de el însuși de ”politici publice/cercetare”, desigur, prin încredințare directă. Că nu există alți cercetători, deci ce rost avea să se scoată la vreun concurs postul politicianului rămas fără coledz. Proiectul e paralel cu o monitorizare pentru toate țările, inclusiv a noastră, creat de PE, un ”scoreboard” pentru planul de reziliență, deci e o întrebare dacă avea cineva nevoie de el în afară de Ghinea. Planul este ca proiectul să îi servească lui Cristian Ghinea, fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, să joace mai departe rolul ministrului ”din umbră” pe banii publici ai Parlamentului European. Ghinea a și declarat, la lansare, faptul că asta reprezintă modalitatea USR de a rămâne alături de acest proiect de ţară, și că în urma consultării unor uriști și-a dat demisia din funcțiile din partid ca să poată coordona proiectul, dezvăluie România Curată.

Problema rămâne însă că proiectul e pur politic și nu are de ce Parlamentul European să remunereze un cercetător amator, care a ocupat fără concurs funcția ca să se ocupe de ceea ce este campanie politică internă într-o țară membru. Dacă proiectul era cîștigat de un ONG se putea pleda vreun interes public obiectiv, dar așa e totul pe față. Mai mult, juriștii proști de la RENEW au intrat într-o fundătură. Parlamentul european a găsit deja că e conflict de interese să fie folosiți banii săi pentru activități politice interne, inclusiv la grupul RENEW, unde Sylvie Goulard a trebuie să dea banii înapoi (ca și Marine Le Pen), și tot a fost pusă sub acuzare în Franța pentru că a plătit din bani publici activitățipolitice interne (ca Liviu Dragnea, dar pe sume mai serioase), mai afirmă RC.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolojan mai pierde un proces în PNL

    Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă...

    Românii au cheltuit în străinătate în 4 luni 2,9 miliarde euro

    În primele patru luni din acest an, românii au...

    Rareș Bogdan despre dezastrul Bolo: Dacă-i pui paiete unei maimuțe nu înseamnă că e Stiglitz

    Dezastrul economic marca Bolojan putea fi evitatAud români care...

    PNRR, un eșec pentru România

    România mai are la dispoziție puțin peste o lună...

    Premierul suedez: Nu va exista un război între Rusia și o țară NATO

    Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a respins posibilitatea unui conflict...

    Profitul Samsung a crescut cu 1800%, dar prețul acțiunilor scade. DE CE?

    Compania sud-coreeană Samsung Electronics a înregistrat un profit operațional...

    Japonia vrea 10 milioane de roboți

    Guvernul japonez a prezentat o strategie revizuită pentru dezvoltarea...

    Articole relationate

    Categorii populare