de Ivailo Dicev, preluare Deutsche Welle
Nu există nicio explicație rațională pentru veto-ul bulgar la deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord. Naționaliștii din fostul guvern au vrut pur și simplu să își sporească popularitatea în scădere. Însă cum se explică acest entuziast consens?
E posibil ca bulgarii să fi sperat că macedonenii, odată ”eliberați” de sub hegemonia sârbă, vor dori să revină la ei. Or, năzuințele lor au fost iute alungate, în urma constatării faptului că vecinii și-au dezvoltat o solidă identitate națională proprie.
Este foarte posibil şi ca refuzul grecilor de a accepta numele inițial al macedonenilor să fi zgândărit orgoliul național bulgar. Însă, în timp ce Atena a prezentat Skopje condiții clare, furia Bulgariei este mai degrabă vagă și ilogică, creând un precedent periculos care ar putea fi folosit pentru a alimenta tensiunile dintre sârbi și kosovari, polonezi și ucraineni și toate celelalte țări cu opinii divergente asupra istoriei comune.
Speranțele Macedoniei de Nord că UE ar putea forța Bulgaria să renunţe la veto sunt exagerate. Franța preferă o aprofundare a Uniunii în detrimentul extinderii acesteia, în timp ce partidele de extremă dreapta sunt sceptice în ceea ce privește admiterea țărilor cu populații musulmane importante, precum Macedonia de Nord.
Găsirea unei soluții pentru ieșirea din blocaj implică un compromis care să permită ambelor părți să își revendice victoria. Așadar, care sunt cererile bulgarilor? În primul rând, ei doresc ca vecinii lor macedoneni să își recunoască originile bulgare. În acest proces, formularea oficială a unei ”istorii comune” a fost brusc abandonată, macedonenii fiind acuzați că au furat istoria bulgară.
Nefericita confuzie între faptul istoric și identitatea națională înseamnă că ambele părți presupun că recunoașterea unor evenimente specifice din trecut te face automat fie bulgar, fie macedonean. Noua conducere liberală de la Sofia a promis să extindă aspectele aflate în negociere. Până în prezent, discuțiile s-au axat pe comisia bilaterală pentru istorie, care are imposibila sarcină de a stabili un singur adevăr despre trecut.
Planul premierului Petkov este acum de a lansa discuții privind transportul, afacerile, cultura, securitatea – domenii fără îndoială mai relevante pentru procesul de extindere. Echipele de experți vor prezenta rezultatele până la sfârșitul președinției franceze, în iulie 2022. Comisia de istorici nu are un termen limită și probabil va continua să lucreze pe tot parcursul procesului de aderare.
O cerință bulgară destul de vagă este prevenirea discursului instigator la ură. Exemplele variază de la desene tip graffiti cu mesaje ofensatoare afișate pe pereții din Skopje, până la profanarea mormintelor soldaților bulgari din Al Doilea Război Mondial. Iar veto-ul bulgar a accentuat, deloc surprinzător, neînțelegerile. Astfel, un sondaj recent arată că peste 50% dintre macedoneni își percep vecinul din est ca pe o țară ostilă. Iar tendința bulgarilor de a se referi la națiunea vecină și la limba sa ca fiind ”inventate” nu face decât să contribuie la animozitatea reciprocă.
Dacă există o problemă cu istoria, se poate spune că aceasta este legată de regimul pro-fascist din Bulgaria – complice la crimele naziste – și de perioada timpurie a comunismului iugoslav, când mulți bulgari din Macedonia iugoslavă au fost asimilați cu forța. Pentru moment, însă, niciuna dintre țări nu este pregătită să își asume vina istorică, preferând să arate cu degetul spre cealaltă.
A treia nemulțumire a Sofiei este legată de drepturile omului. Discriminarea persoanelor care se declară bulgari în Macedonia de Nord poate fi o chestiune serioasă. Totuși, lipsesc dovezi substanțiale.
Niciun caz nu a ajuns până acum la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar exemplele citate vizează de obicei persoane cu dublă cetățenie, cum ar fi primarul din Skopje sau cântăreața de la concursul Eurovision – în pofida faptului că niciuna dintre ele nu a fost împiedicată efectiv să își urmeze ambițiile profesionale.
În același timp, premierul Petkov a fost supus unor presiuni similare pentru că are dublă cetățenie, mai precis canadiană.
Cu toate acestea, solicitările Sofiei nu sunt chiar nefondate. Circa 120.000 de cetățeni din Macedonia de Nord au primit cetățenia bulgară, de 12 ori mai mulți decât vlahii care se bucură de statutul de minoritate conform Constituției Macedoniei de Nord.
Unde sunt însă cei 120.000 de oameni? Toată lumea cunoaște răspunsul: în Europa de Vest. Pașapoartele bulgărești sunt adesea obținute prin mituirea funcționarilor bulgari și falsificarea documentelor de familie.
Așadar, ce se întâmplă dacă, așa cum s-a prezis, doar 3.000 de persoane se vor fi identificat drept bulgari la recensământul din 2021 din Macedonia de Nord, care este încă în curs de procesare? Sofia crede că acestea vor fi fost discriminate și intimidate.
Înscrierea minorității bulgare în Constituția Macedoniei de Nord înainte de ”și alții” poate părea facilă, dar ea necesită o majoritate parlamentară de două treimi. În plus, riposta opoziției macedonene este o certitudine.
Lucrurile sunt neclare și de partea bulgară. Recunoașterea unei minorități bulgare în Macedonia de Nord ar însemna că majoritatea rămasă nu este bulgară, fapt care ar pune capăt unui vis naționalist. Având în vedere că națiunea și etnia sunt strâns legate în Balcani, chestiunea etnică continuă să aibă o puternică încărcătură politică.
În cele din urmă, echilibrul politic fragil de la Sofia ar putea fi cu ușurință perturbat de perspectiva unei noi runde de alegeri, a patra.
Populistul Slavi Triffonov, liderul unuia dintre cele patru partide aflate la guvernare și responsabil de Ministerul de Externe, a venit recent cu o propunere absurdă: Bulgaria să își retragă dreptul de veto cu condiția admiterii acestei țări în spațiul Schengen și a eliminării de către SUA a obligativității vizelor pentru cetățenii bulgari.
De când este posibil să șantajezi pe cineva amenințând că te împuști în picior?
Ivailo Dicev este profesor de antropologie culturală la Universitatea din Sofia. A fost profesor invitat în țări precum Germania, Franța și Statele Unite.
