Mesajul straniu al turcilor înainte de negocierile ruso-americane

Turcia a făcut apel sâmbătă să se evite orice „provocare” înaintea negocierilor de săptămâna viitoare dintre Rusia şi SUA cu scopul calmării tensiunilor provocate de prezenţa militară rusă la frontiera cu Ucraina, transmite AFP conform Agerpres.

NATO, organizaţie din care Turcia face parte, consideră că există un risc real ca Rusia să invadeze Ucraina, după poziţionarea a zeci de mii de militari ruşi în apropierea frontierei ucrainene.

Diplomaţi americani şi ruşi de rang înalt urmează să se reunească luni la Geneva, în Elveţia, după ce Rusia a prezentat o serie de cereri Washingtonului şi NATO. Rusia va participa apoi miercuri la o reuniune cu reprezentanţii celor 30 de ţări membre ale NATO, prima întâlnire de acest fel din iulie 2019.

„Sperăm că tensiunile dintre Ucraina şi Rusia, dintre Rusia şi NATO, să fie soluţionate prin mijloace paşnice. Să nu agravăm tensiunile, să evităm provocările”, a declarat ministrul apărării turc Hulusi Akar, într-o conferinţă de presă la Ankara.

Ministrul turc s-a referit şi la ceea ce el a numit un embargou asupra armelor, „secret sau asumat”, la adresa Turciei, din partea aliaţilor săi din NATO, fără a numi vreo ţară.

„Slăbirea forţelor armate turce înseamnă slăbirea NATO”, a declarat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare