de Silvia Uscov, avocat
Tot despre MCV si CJUE vorbește într-un articol în limba engleză pe un blog care tratează probleme de constituționalitate în Germania și profesorul Bogdan Iancu de la Facultatea de Științe Politice din cadrul Universității din București.Verfassungsblog este un forum academic și jurnalistic cu acces deschis de dezbatere privind evenimentele și evoluțiile de actualitate din dreptul constituțional și politică din Germania, spațiul constituțional european în curs de dezvoltare și nu numai. Se vede pe sine ca o interfață între discursul expertului academic, pe de o parte, și sfera publică politică, pe de altă parte.
„MCV trebuia să fie ridicat acum 12 ani; să vorbim de „cel mai scurt timp posibil” după 15 ani forțează imaginația. De asemenea, este adevărat că deciziile MCV bulgară și română și anexele acestora care detaliază „valori de referință” sunt criptice; sensul practic de-a lungul deceniilor nu poate fi deslușit fără instrumentele de implementare (rapoartele de monitorizare). Cu toate acestea, rapoartele de progres nu sunt adresate țărilor (nota mea: Rapoartele sunt adresate Parlamentului European și Consiliului) și, mai important, acestea nu au fost abordate recent de Comisie în conformitate cu obligațiile sale legale. De exemplu, în 2020 nu a fost emis niciun raport, deși două ar fi trebuit publicate, cel puțin o dată la șase luni, în temeiul art. 2 din Decizia CVM 2006/928/CE. Mai precis, nici un raport nu a fost adoptat de Comisie în perioada octombrie 2019 – iunie 2021.” (nota mea: conform observației fostului MJ, dl Cristian Diaconescu, într-o intervenție telefonică la emisiunea Culisele Statului Paralel din 05.01.2022, precum și surselor oficiale, pentru Bulgaria nu a mai fost emis un raport din noiembrie 2018)
„În timp ce corupția politică clasică este cu siguranță o realitate în România, anticorupția represivă totală, în mod paradoxal, nu mai este o soluție viabilă pentru aceasta. Din punct de vedere politic, discursul anticorupție a evoluat într-o formă de populism din clasa mijlocie superioară („Leninismul pentru burghezie”). Din punct de vedere instituțional, efortul de a produce rezultate (adică rechizitorii și condamnări) cu orice preț a produs noi modele de instrumentalism, care sunt, fără îndoială, forme, deși mai insidioase, de corupție structurală. Corupția statului de drept, încapsulată în ideea că nu contează cum bagi „corupții” în închisoare, atâta timp cât o faci în mod productiv (scopul justifică mijloacele), este de natură să genereze diverse practici discutabile, precum : urmăriri penale țintite/selective, scurgeri sistematice din dosarele cauzei către presa prietenoasă, prejudecăți ale acuzării (de exemplu, judecători puternici) și, într-adevăr, colaborări instituționale problematice în numele anticorupției „solide”.”
Iar concluzia este că „CJUE și-a creat în mod inutil propria ghicitoare cu lupul, varza și capra. Dar apoi nu a reușit să o rezolve într-un mod care ar putea să-i păstreze intacți pe toți protagoniștii.”
