Toți tinerii sârbi între 16 și 29 ani vor primi la 1 februarie 100 de euro de la stat. Bani pentru pensionari și angajații din Sănătate. Pentru al patrulea copil se va acorda 150 euro lunar

Președintele Serbiei Aleksnadar Vučić a declarat la conferința de presă anuală că statul a pregătit o nouă măsură drept sprijin cetățenilor tineri cu vârsta între 16 și 29 de ani, care pe 1 februarie vor primi câte 100 de euro.

Președintele a adăugat că toți angajații în domeniul sănătății vor primi pe 15 ianuarie ajutor de 10 mii de dinari, iar pe 10 februarie toți pensionarii vor primi ajutor de 20 de mii de dinari.

Fără copii nu avem viitor, a transmis președintele și a subliniat că în următorii ani statul va investi sute de milioane de euro în politica de pronatalitate, care va asigura un standard de viață mai bun.

În acest sens, de la 1 ianuarie, mamele vor primi din partea statului pentru primul nou-născut câte 300 de mii de dinari, pe lângă sprijinul acordat din partea autogurnărilor locale.

Pentru al doilea și al treilea copil nou-născut în familie statul va da câte 100 de mii de dinari, pe lângă ajutorul lunar de 10 mii pentru al doilea copil timp de doi ani, pentru al treilea copil câte 100 de euro lunar timp de 10 ani, iar pentru al patrulea copil 10 ani câte 150 de euro lunar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare