spot_img
1.7 C
București
miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăAnalizeValerie Pecresse, candidata Dreptei tradiționale la Președinția Franței: Nu Europei Federale dorită...

Valerie Pecresse, candidata Dreptei tradiționale la Președinția Franței: Nu Europei Federale dorită de Germania. Franța nu e un vasal al Americii

-

Candidata partidului Republicanii la preşedinţia Franţei, conservatoarea Valerie Pecresse, considerată cea mai serioasă contracandidată a preşedintelui în exerciţiu Emmanuel Macron la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a dat sâmbătă startul campaniei sale electorale, anunţând că se va opune apelurilor germane de creare a unui superstat federal european, transmite Reuters conform Agerpres.

- Reclama -

Valerie Pecresse, care s-a autocaracterizat drept „o treime Thatcher (fostul premier britanic Margaret Thatcher – n.r.), două treimi Merkel (fostul cancelar german Angela Merkel – n.r.)”, a fost câştigătoarea surpriză a scrutinului intern de săptămâna trecută din partidul său, Republicanii, iar de atunci a înregistrat un salt semnificativ în sondajele de opinie.

- Advertisement -

În primul ei miting de campanie, Pecresse a declarat că doreşte ca UE să păstreze independenţa statelor naţiuni şi să nu devină un superstat federal, precum Statele Unite ale Americii.

Istoric vorbind, conservatorii francezi au fost în favoarea integrării europene în domeniul economiei, cum ar fi crearea euro sau a pieţei unice, dar au rezistat tentativelor de a transfera luarea deciziilor la nivelul UE în chestiuni sensibile ce ţin de suveranitate, cum este cazul politicii externe şi a apărării.

- Advertisement -

„Îi aud pe unii dintre partenerii noştri germani sugerând că Uniunea Europeană ar trebui să se transforme într-un stat federal. Politicos, dar ferm, voi spune ‘nu'”, a declarat Pecresse. În acordul de coaliţie al noului guvern german, condus de cancelarul Olaf Scholz, se menţionează că UE ar trebui să aibă în vedere să se îndrepte spre un „stat federal european”.

Pecresse a mai spus că nu doreşte ca Franţa să fie ceea ce ea a numit un vasal al SUA, că nu vrea să mai fie martora ieşirii vreunei alte ţări din UE, aşa cum s-a întâmplat cu Regatul Unit, şi că doreşte să colaboreze cu Scholz, în pofida majorităţii sale de stânga.

„Aş colabora cu el pentru că Germania este un aliat cheie. Dar, pentru mine, nu există prietenie fără onestitate”, a spus ea.

La mitingul desfăşurat în centrul Parisului, Michel Barnier, fostul negociator şef al UE pentru Brexit, a declarat că este de acord cu Pecresse în ceea ce priveşte Europa.

„Nu am fost niciodată federalişti, suntem în favoarea unei comunităţi a naţiunilor. Naţiunile trebuie să fie respectate în Europa. Avem nevoie de naţiuni pentru a lupta împotriva naţionalismului”, a declarat Barnier pentru Reuters.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img