Ionuț Ghibanu, vicar eparhial Arhiepiscopia Târgoviște: MI-AȘ DORI…!

de Ionuț Ghibanu, vicar eparhial Arhiepiscopia Târgoviște

MI-AȘ DORI…!Gânduri în dimineața de Sfântul Nicolae…Mult așteptată, mai cu seamă de copii, pentru că este un prilej de a primi daruri, sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae reprezintă una din zilele încărcate de bucurie ale anului, fiind asociată cu dărnicia, generozitatea și bunătatea.De-a lungul vieții sale, Sfântul Nicolae a oferit din belșug daruri celor în nevoie, fie că a fost vorba despre bani, vorbe bune sau descoperirea rostului vieții. Chip al blândețelor și mare dăruitor, pentru întreaga Creștinătate, Sfântul Nicolae este asociat cu bucuria de a oferi, de a ajuta și de a fi acolo unde este nevoie. Sărbătoarea sa ne pregătește într-un anume fel pentru Nașterea Domnului – Marele și Inegalabilul Dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut, nouă, tuturor! Ne învață că a dărui este o necesitate existențială, pentru că noi, toți, trebuie să venim în întâmpinarea nevoilor aproapelui, trebuie să fim atenți la grijile celor de lângă noi și întotdeauna să oferim, și să împărtășim din bunătatea sufletului nostru, cu iubire.Asemenea lui Dumnezeu care împărtășește necontenit harul Său cel de viață dătător și noi trebuie să lăsăm ca faptele noastre bune să izvorască în permanență în viața noastră. Cu toți așteptăm să se întâmple ceva bun, să fim surprinși de faptele extraordinare ale Domnului pe drumul vieții noastre. Avem dorințe, avem așteptări, avem nevoi, cu toții!Însă, ar fi necesar să facem binele, să oferim, să ajutăm și să fim aproape unii de alții, nu doar în astfel de zile, la mari sărbători, ori în momente de mare așteptare, ci în toate zilele vieții noastre. Căci, avem vocația să facem binele în mod natural, ca fii și fiice ale tatălui ceresc, nu așteptând vreo recompensă, aici sau dincolo, nu din teamă sau din calcul, ci din adâncul sufletelor noastre, din iubire, din bunătate, pentru că așa suntem!Avem nevoie de generozitate și de dărnicie, de iubire și de solidaritate mereu! Avem nevoie unii de ceilalți! Dar, în mod special, astăzi, mi-aș dori ceva. Nu pentru mine, ci pentru noi toți.Mi-aș dori ca ura, vrajba, răutatea, invidia și nepăsarea, întunericul din viețile multora și înverșunarea întru cele ale întunericului să se risipească!Mi-aș dori ca noi, românii să ne redescoperim uniți, solidari și aproape unii de alții, interesați de viitor, pășind pe gloria trecutului și construind în fragilitatea prezentului împreună!Mi-aș dori să nu mai murdărim trecutul neamului și al țării noastre pentru a face pe plac cine știe cărui năimit și străin, eliberându-ne de lanțurile grele ale dezordinii, ignoranței și neputinței!Mi-aș dori să recreăm încrederea în destinul nostru național, să punem Biserica, Familia și Școala pe acele locuri de cinste și de frunte, așa cum se cuvine!Mi-aș dori ca bunătatea, bucuria și frumusețea acestei zile de sărbătoare să ne însoțească, pe toți în fiecare zi! De noi depinde!Tuturor celor care purtați numele de biruință al Sfântului Ierarh Nicolae vă doresc ani mulți și binecuvântați! Dumnezeu să binecuvânteze România și pe fiii și fiicele sale, oriunde s-ar afla!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare