Vedem, în ultimii doi ani, la noi în țară, un nou „Experiment Pitești”. De data asta, la scară industrială. Sau națională. Toți românii sunt terorizați și traumatizați zilnic de un nou grup Eugen Țurcanu, condus din umbră de un invizibil Alexandru Nicolschi. Noul experiment vizează renunțarea de către români la viața pe care o duceau până acum, renunțarea de bunăvoie la industria națională, dar și la confortul locuințelor decent încălzite și decent iluminate. Iar cei care nu vor renunța vor fi siliți să plătească fiecare câte o avere pentru a avea lumină și căldură. Și totul în numele unei noi religii, mai perversă și mai bine disimulată, dar la fel de periculoasă. Și exact ca în cazul „fenomenului Pitești”, victimele, adică noi, consumatorii de gaze și electricitate, suntem stimulați să devenim, la rândul nostru, călăi, să-i terorizăm pe alți semeni ai noștri, pentru a-i face să stea în case în frig, să renunțe la consumul de carne și să mănânce, în schimb, insecte și lăcuste, scrie analistul economic Petrișor Peru pe Spotmedia.
Barna Tanczos, ministrul plantat de către UDMR să împărățească asupra Mediului, Apelor şi Pădurilor ne anunță, pe terenul de luptă al oricărui politician european venit tocmai de la Sâncrăieni, adică pe Facebook, că le pregăteşte românilor o nouă tortură: interdicţia de a se instala centrale termice în blocurile care se construiesc acum. Nu ajunge spolierea românilor care se încălzesc acum cu gaze spre bunăstarea bugetului care-l hrănește pe arogantul Tanczos, ei trebuie siliți să plătească aceleași sume, dar și să înghețe de frig în case. Cam ăsta este mesajul pentru guvernați al vechiului și noului guvern care va îngenunchea nivelul de trai al populației : „Stați în frig și plătiți pentru asta cât vrem noi de mult!”.(..)Deci, stimate domnule ministru Tanczos Barna, ce-ar fi ca, înainte să le interzici românilor (și maghiarilor din România, deopotrivă) centralele de apartament, să renunți matale la bolidul ministerial și să mergi cu metroul sau cu autobuzul la birou? Și să denunți despădurirea ilegală și scandaloasă a pădurilor din Harghita și Covasna? Sau ce-ar fi să ne dai matale un exemplu demn de urmat și să tremuri, în rând cu poporul căruia vrei să-i impui asemenea aberații, prin blocurile bucureștene neîncâlzite de către conductele găurite ale lui Nicușor? Și să plătești facturile uriașe plătite de bucureșteni pentru o căldură de care nu se bucură sau pentru apa caldă pe care o primesc doar dimineața și vinerea?, afirmă Peiu.
La fel de nerealistă este și politica guvernelor Iohannis de a distruge minele de lignit și centralele pe cărbune ale României. Și aici se petrece o agresiune incredibilă asupra acestui popor. Înverșunarea cu care națiunii române i se impune decarbonarea totală și devansată a energeticii nu este egalată decât de sărăcia energetică a economiei și a populației noastre. România este statul european cu cel mai mic consum de energie pe locuitor: sub 2 toe- tone echivalente de țiței, cu mult sub media europeană (3,3 toe- tone echivalente de țiței). Asta deși la noi iarna este destul de lungă și de friguroasă.(..)De fapt, ce rost mai are, oameni buni, să faceți un nou guvern, dacă acesta va menține toate politicile greșite ale vechiului guvern? Dacă tot nu corectați nimic din ce-a făcut rău guvernul Cîțu sau guvernul Orban, de ce mai faceți alt guvern? Cu politicile lui Iohannis păstrate, mai bine îl lăsați pe Cîțu la palatul Victoria .., încheie Peiu.