de Ionuț Ghibanu, vicar eparhial Arhiepiscopia Târgoviște
Binecuvântare și dar al lui Dumnezeu, timpul este distanța dintre iubirea Lui și răspunsul nostru, ce ține de specificitatea umanității noastre. Există timpul care curge în mod profan, și timpul sacru, care ne deschide spre realitatea esențială a vieții noastre. Perioada în care ne aflăm acum, a Postului Nașterii Domnului, este una de intensă și profundă pregătire pentru întâmpinarea acestei mari sărbători a întregii lumi creștine.
De fapt, rolul postului este acela de a ne elibera de orice grijă, greutate și necesitate materială, și a da întâietate celor spirituale. Lăsam acum să strălucească în noi bucuria duhovnicească a căutării și aprofundării prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Asemenea magilor de la Răsărit, regi sau înțelepți ai Orientului, călăuziți de providențiala stea, și noi pornim sau repornim în căutarea sensului profund al existenței noastre, mai cu seamă în perioada acestui post. Mergem pe cale, căutăm, admirăm, așteptăm, intuim urma prezenței dumnezeiești, a misterului sau a tainei, călăuziți de dorința interioară a sufletului nostru, care asemenea stelei antice ne conduce spre întâlnirea cu Dumnezeu Cel Întrupat.
Mergem pe căile postului, ne abținem cât se poate de mult de la rău, sub toate formale sale, purificându-ne de păcate prin intermediul Sfintelor Taine, luminând întunericul din noi, pentru a lăsa tot mai mult să strălucească acea reflectare a luminii dumnezeiești oglindite în noi. Lăsăm să se facă tot mai simțită acea foame interioară după sens, după Creator, fiindcă înfrânând trupul, lăsăm să se facă simțit sufletul, îl eliberăm de sub dominația materialului și a imediatului.Urmând râvna căutării și îndelunga răbdare a profeților și drepților Vechiului Testament, dar și pe filozofii antici păgâni, căutători ai adevărului, ne transformăm în pelerini spre (re)găsirea rostului vieții noastre, spre marea întâlnire, mereu nouă, vivantă și intensă cu Domnul, Cel ce S-a născut în ieslea Betleemului.
Fiecare clipă devine astfel o treaptă spre apropierea de el, o parte a scării care ne suie la El, fiecare moment este un alt mod de a ne regăsi pe calea căutării, de a păși pe urmele prezenței Lui în timp și spațiu, de a ne regăsi cu aproapele nostru ca frați, solidari și întru comuniune. Experiența postului este surprinzătoare, cu nespuse bucurii duhovnicești, căci este un timp în care înfruntăm partea întunecată a existenței noastre, eliberând-o de sub puterea întunericului, luminând-o și recâștigând-o. De aceea, nu materia este rea pentru noi, creștinii răsăriteni, căci ea este bună și frumoasă, așa cum a făcut-o Domnul, ci rău poate fi modul în care o folosim, deoarece putem să o transfigurăm în diafană scară către cer, în luminoasă cale de strălucire a lui Dumnezeu, sau dimpotrivă, un tobogan spre tenebrele răului ce ne pot captura oricând; sunt doar opțiuni ce țin de propria libertate și discernământ, de osteneală și intuiție duhovnicească.
Clipă de clipă, zi după zi, cu fiecare duminică și sărbătoare, traversând Postul Nașterii Domnului în corabia mântuirii – Biserica, ne apropiem de marea sărbătoare a întâlnirii cu Domnul Cel Întrupat, când timpul liturgic ne face asemenea păstorilor care L-au adorat pe Hristos. La fel ca magii, Îi putem aduce în dar osârdia, disponibilitatea și alegerile noastre înțelepte, iar asemenea Dreptului Simeon, îl putem ține nu în doar brațe, ci în întreaga noastră ființă, gustându-L în Euharistie. Astfel, la finalul timpului de așteptare, de încheiere a Postului, ne întâlnim cu Domnul în chip liturgic, euharistic, pătrunzând în spiritul intens al sărbătorii.
Cei vechi știau prea bine că, fără o intensă și laborioasă pregătire, spiritul sărbătorii îți scapă printre degete și superficialul îți fură bucuria vieții și a întâlnirii cu Domnul.De altfel, acesta este unul din neajunsurile epocii noastre, profund marcată de un materialism grosier, sesizat mai ales în pregătirea exclusiv materialistă, gastronomică ori dominat de agitația cumpărăturilor. Timpul din apropierea sărbătorilor Nașterii Domnului pare o fugă de noi și de Dumnezeu, căci ne străduim din răsputeri să facem plăcere trupului, să ne bucurăm de senzualitatea materialistă, uitând că sensul acestui eveniment este tocmai întâlnirea cu Hristos, Dumnezeu Cel Întrupat, cel mai mare dar făcut nouă de Creator, iar nu excesele materiale de tot felul.
Civilizația creștină, glorioasă și biruitoare, trebuie să-și regăsească fundamentele tradiționale, încărcate de sens, și să se elibereze de păgâna și barbara invazie neo-păgână a acestui atroce grosier materialism, prin asceză, prin rugăciune sporită, prin meditație adâncă și mai ales prin reîntoarcerea la Duhul Părinților, la frumusețea aceea a sărbătorii copilăriei noastre, a celor avansați în vârstă pe drumul vieții.Nașterea Domnului este sărbătoarea splendorii familiale ce ne descoperă pe Dumnezeu Întrupat, nespus de iubitor și puternic în fragilitatea, gingășia și delicatețea Sa umană asumată.Parfumul sărbătorilor rurale de altădată, mirosul acela frumos, de neuitat și îmbietor al satului românesc, acea perioadă de aur idilică a copilăriei noastre, toate se deschid parcă dintr-o dată în mii și mii de fragmente de amintiri care se reunesc acum, cu prilejul Nașterii Domnului. Și în mod aproape ireal, pentru o clipă, redevenim iar copii cu inimile pulsând de entuziasmul, puritatea, frumusețea și drăgălășenia vârstei. De Crăciun cu toții redevenim copii, ne reunim cu cei iubiți, unii plecați departe, prin intermediul amintirilor copilăriei noastre, prin El, Domnul Cel Întrupat, Atotiubitor, Atotmilostiv – Pruncul din ieslea Betleemului. Mi-aș dori să fim cât mai des, mereu dacă se poate, fii și fiice ale Crăciunului, strălucind de bunătate și generozitate în toate zilele vieții noastre! Bucurie deplină în post și sărbătoarea Nașterii Domnului cu pace și rost!
