PETRICĂ MÎȚU STOIAN A FOST DECLARAT CETĂȚEAN DE ONOARE POST-MORTEM, AL JUDEȚULUI MEHEDINȚI

Consiliul Județean Mehedinți a acordat titul de “Cetățean de onoare post-mortem, al județului Mehedinți” artistului Petrică Mîțu Stoian, în cadrul ședinței Consiliului Județean de astăzi, la care au participat surorile regretatului interpret.

“Momentul a fost unul emoționant, întrucât cu toții am simțit un gol imens fiind nevoiți să vorbim despre marele artist la trecut!

Le mulțumesc celor două surori ale artistului, doamnelor Maria Tarchila și Domnica Vârvesc pentru că au fost alături de noi la momentul omagial și au primit placheta de onoare, ca semn al aprecierii pentru activitatea artistică a interpretului Petrică Mîțu Stoian, pentru promovarea județului Mehedinți și a tradițiilor din zona de nord prin intermediul pieselor sale.

Din păcate, maestrul Petrică Mîțu Stoian a plecat mult prea devreme dintre noi, în urmă cu trei săptămâni. Mai avea multe de spus în muzica populară, mai avea multe de dăruit Mehedințiului și întregii țări!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, în cadrul ședinței.

Tot în semn de omagiu, în cadrul ședinței a fost proiectat un clip care a cuprins declarații și melodii de suflet ale cântărețului de muzică populară, cântece în care artistul a elogiat județul Mehedinți și obiceiurile zonei în care s-a născut.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Foreign Policy: Nietul Americii, drona din România și Ucraina

    Administrația SUA a respins solicitările aliaților europeni de a-și...

    Fiul lui Ilie Dumitrescu internat la Obregia după un nou scandal

    Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept Toto Dumitrescu,...

    Magyar vrea să devină cu Vișegrad „o mare putere”

    Premierul ungar Peter Magyar și-a afișat încă o dată...

    Primarul din Turnu Severin a luat la rând cartierele orașului

    Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a continuat și...

    Finlanda dă drumul la alcool

    Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației...

    Articole relationate

    Categorii populare