Cîțu l-a pus pe Vîlceanu să facă control la ministerul Turcancei

Cîțu l-a pus pe Vîlceanu să-i trimită control lui Turcan!Ce-mi place: ăștia se bagă în pușcărie între ei!Dacă făcea PSD așa ceva țipau ca din gură de șarpe!, a scris pe Facebook fostul consilier la Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu.

În august, după ce a cedat 3 mld lei de la pensii, pentru primarii lui Cîțu, Raluca Turcan susținea că sunt suficienți bani pentru pensii!Când a mințit, atunci sau acum!?Și, doamna Turcan, vedeți că e cam de domeniul penalului ce faceți!, a scris într-o altă postare Vasilcoiu.

Ministrul Muncii Raluca Turcan a transmis luni colegilor de partid un mesaj extrem de dur legat de negocierile pentru guvern şi de atitudinea preşedintelui partidului Florin Cîţu, pe care îl acuză că spune minciuni şi căruia îi cere să-şi depună demisia împreună cu toată echipa de negociere. ”E puţin spus că s-a negociat în genunchi”, consideră Turcan.

”Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”îi transmite Turcan lui Cîţu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț vor metalele rare din Kazahstan

    Fiii lui Trump și ai secretarului american pentru comerț,...

    Mișcarea așa-zis suveranistă a murit! Amin!

    de Andrei Bădin Nu voi insista pe subiectul Călin Georgescu-Anca...

    Avocata Silvia Uscov demisionează din AUR

    Îmi anunț public demisia din partidul AUR. Am intrat...

    SUA și Iranul au făcut, din nou, armistițiu

    SUA și Iranul au convenit să înceteze atacurile și...

    Benzinăriile Gazprom din regiunea Moscova au raționalizat combustibilul

    Benzinăriile Gazpromneft din regiunea Moscovei impun restricții privind combustibilul,...

    Putin susține că a primit mai multe propuneri din partea Ucrainei

    Moscova a primit propuneri de limitare a ostilităților la...

    Putin recunoaște criza combustibilului din Rusia, dar spune că nu e critică

    Actuala penurie de combustibil pe piața internă, din cauza...

    Omul cheie de la Vatican, atac la UE

    UE duce o politică a dublelor standarde față de...

    Articole relationate

    Categorii populare