Conservatorii spanioli în planul lui Viktor Orbán pentru naționaliștii europeni

Prim-ministrul ungar Viktor Orbán, preşedintele Fidesz, a primit miercuri seara vizita lui Santiago Abascal, preşedintele celui mai mare partid conservator spaniol, Vox, a transmis Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar, către agenţia ungară de presă MTI.

În cadrul întrevederii – la care au mai participat şi ministrul
Katalin Novák, precum şi europarlamentarii Enikő Győri şi Jorge
Buxadé – s-a discutat despre viziunile comune asupra viitorului
Europei; despre protecţia frontierelor, a suveranităţii naţionale
şi a familiilor, respectiv despre acţiuni comune ale dreptei
europene împotriva stângii globaliste.

În timpul discuţiilor, preşedinţii de partid au trecut în
revistă următorii paşi necesari pentru a reuni partidele
conservatoare europene, a relatat Bertalan Havasi.

Vox este membru al Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor
Europeni (ECR) din Parlamentul European şi are o relaţie strânsă cu
Fidesz. La întâlnirea de miercuri s-a spus că la Bruxelles,
reprezentanţii Vox sunt întotdeauna alături de Ungaria; că şi-au
făcut auzită vocea şi atunci când aşa-numita Comisie LIBE a
Parlamentului European a efectuat investigaţii la Budapesta.

Şeful biroului de presă a amintit că la data de 3 noiembrie,
prin intermediul unei videoconferinţe, Viktor Orbán a discutat cu
Matteo Salvini, preşedintele Ligii din Italia, şi cu Mateusz
Morawiecki, prim-ministru al Poloniei şi vicepreşedintele
Partidului Lege şi Justiţie (PiS), despre crearea unei noi alianţe
politice europene.

La data de 3 şi 4 decembrie, la invitaţia PiS, preşedintele
Fidesz va vizita Varşovia, unde partidul de guvernământ din Polonia
a invitat reprezentanţii partidelor de dreapta din toată Europa
care în luna iulie au semnat o declaraţie comună.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare