Iohannis l-a tăiat pe Bolojan de la întâlnirile liderilor PNL

Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a declarat că cel mai probabil preşedintele Klaus Iohannis este gelos pe realizările lui Ilie Bolojan la Primăria Oradea şi de aceea nu l-a acceptat la întâlnirile pe care şeful statului le-a avut cu liderii liberali.

Orban a declarat că Iohannis s-a opus invitării lui Bolojan la întrunirile cu liderii liberali. 

„Eu am încercat să îl invit la întrunirile la care… Iohannis mai făcea nişte întruniri ca să arate că el e şeful, nu numai cu mine că eram preşedintele partidului, mai chemam vreo 10-12 oameni. Şi când l-am propus pe Bolojan, Iohannis nu a fost de acord ca Bolojan să participe la aceste întâlniri, deşi era prim-vicepreşedinte al partidului. Nu a fost de acord. Nu mi-a dat nicio explicaţie. De altfel domnul Bolojan şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL după decizia Consiliului Naţional care l-a desemnat pe Klaus Iohannis din 2018 sau 2019 candidat al partidului pentru al doilea mandat”, a declarat Orban. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    „Mini puterile de mijloc” și rolul lor in noua ordine mondială

    Țările cu influență limitată, dar cu o putere semnificativă...

    Aliatul ucrainean al lui Hitler reînhumat la Kiev

    Sub învăluirea nopții, un nou spectacol ucraineano-nazist s-a desfășurat...

    Adrian Năstase acuză afacerea din spatele prosumatorilor

    Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat...

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Articole relationate

    Categorii populare