Rareș Bogdan: Premier exclusiv PNL. Dacă domnul preşedinte al României consideră că Nicolae Ciucă poate fi o soluţie, poate fi şi Nicolae Ciucă. Nu se rupe partidul nici dacă e Bode, nici dacă e Flutur, nici dacă e Iulian Dumitrescu, nici dacă e Rareş Bogdan, nici dacă e Emil Boc, nici dacă e Florin Cîţu, nici dacă e Dan Motreanu. Oricine dintre aceştia pot fi şi nu se rupe partidul

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, că liberalii doresc ”exclusiv” un premier din acest partid şi a subliniat că nu va fi blocată constituirea unui guvern într-un nume.

„PNL a intrat în aceste negocieri după o şedinţă destul de furtunoasă în cadrul BPN. (…) Cert este că nu avem în momentul acesta mandat să discutăm rotativa, adică să discutăm modelul israelian sau al instituţiilor europene, al Parlamentului European şi al Comitetului Regiunilor, care implică, practic, la doi ani şi jumătate în cazul Parlamentului European, rotativa, respectiv în cazul S&D, PPE; sau în cazul noii puteri de la Tel Aviv, rotativa în cazul premierului. Nu se pune problema asta. PNL nu a intrat în aceste negocieri cu mandat BPN pentru a accepta rotativa. Venim cu premier exclusiv PNL”, a spus Rareş Bogdan la Palatul Parlamentului.

El a fost întrebat dacă liberalii nu renunţă la nominalizarea lui Florin Cîţu pentru funcţia de premier.

„Florin Cîţu este preşedintele PNL şi, conform hotărârilor Consiliului, este propunerea de premier, dar nu vom bloca constituirea unui guvern pentru România într-un nume. PNL ia în calcul orice scenariu în cazul în care nu va avea prima dată premierul. De asemenea, acesta trebuie să fie exclusiv membru al PNL. Nu poate să fie independent. Eu am şi anunţat în cadrul negocierilor că în cazul în care va fi un independent, eu mă voi opune şi am suficientă influenţă în BPN să blochez această chestiune. (…) Nicolae Ciucă poate fi un nume, dar nu noi alegem asta, ci preşedintele României. Vom discuta în cadrul PNL şi vom merge cu o soluţie după ce vom sta de vorbă şi cu eventualii noştri parteneri de guvernare. Dacă domnul preşedinte al României consideră că Nicolae Ciucă poate fi o soluţie, poate fi şi Nicolae Ciucă. Nu se rupe partidul nici dacă e Bode, nici dacă e Flutur, nici dacă e Iulian Dumitrescu, nici dacă e Rareş Bogdan, nici dacă e Emil Boc, nici dacă e Florin Cîţu, nici dacă e Dan Motreanu. Oricine dintre aceştia pot fi şi nu se rupe partidul. Nu poate fi Ludovic Orban”, a afirmat Rareş Bogdan.

Trei preşedinţi de filială, a susţinut acesta, l-au anunţat că se vor opune modelului de rotaţie a premierilor şi că acceptă doar premier de la PNL, reînceperea discuţiilor cu USR sau să fie în Opoziţie.

„Chestiunea unui premier PSD acum, primul premier, este exclusă în cadrul PNL. Nu va trece o astfel de propunere prin BPN. De asemenea, chestiunea unui premier prin UDMR nu se pune problema. PNL merge pe ideea unui premier liberal care să fie acceptat atât de PNL, cât şi de către eventualii noştri colegi de coaliţie, dar mai ales să fie propunerea făcută de preşedintele României, care are apanajul constituţional”, a afirmat liberalul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CIA: Iranul are intacte 70% din rachetele balistice și a făcut altele noi

    Agenția Centrală de Informații (CIA) a ajuns la concluzia...

    Impas in negocierile Serbia-MOL pentru preluarea NIS

    Ministrul sârb al Mineritului și Energeticii, Dubravka Đedović Handanović,...

    Zelenski ii avertizează pe liderii țărilor străine să nu participe la parada de 9 mai de la Moscova

    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat joi pe reprezentanții...

    Prăbușirea unei mari companii la Bursă care va afecta România

    Acțiunile producătorului american de electrocasnice Whirlpool, prezent în România...

    Americanii îl acuză pe ministrul adjunct al petrolului din Irak că vinde in secret petrol iranian

    Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului...

    Articole relationate

    Categorii populare