Rareș Bogdan: PNL va avea Ministerul Justiției

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat luni că liberalii menţin deschise negocierile atât cu USR, cât şi cu PSD, însă a subliniat că, din punct de vedere matematic, este mai simplu de realizat o majoritate cu social-democraţii.

PNL va da premierul şi nu va opri reforma în Justiţie, a adăugat el, urmând să fie făcută o propunere la acest minister.

„Noi ţinem deschise negocierile cu cele două forţe politice alături de care putem forma majorităţi. Aritmetica este însă extrem de dură şi de clară, de la un copil de clasa I, a II-a la orice cetăţean. Noi avem astăzi 114 parlamentari din 134 cu care am intrat pe listă; de asemenea, cei din USR au 80 de parlamentari, cei din UDMR – 30. Deci, pentru constituirea unei majorităţi mai avem nevoie de nouă parlamentari fie din grupul minorităţilor naţionale, din partea neafiliaţilor sau din cei care au plecat alături de domnul Ludovic Orban. Asta pentru o majoritate constituită cu cei din USR. Pentru o majoritate constituită cu cei din PSD, lucrurile sunt mai simple: e o majoritate calificată, e o majoritate cu tot cu UDMR de aproape 300 de parlamentari. Deci, depăşeşte cu aproape 70 de parlamentari cifra minimă pentru a trece un Guvern. E ceva mai simplu. Sunt alte incompatibilităţi, dar uneori pentru ţară trebuie să treci peste orice. În momentul acesta nu pot să vă spun care este decizia, pentru că nu este luată. Se poate întâmpla absolut orice diseară. Fiecare membru al BPN are dreptul să-şi spună cuvântul, fiecare dintre ei îţi va expune punctele de vedere cu beneficii şi pierderi. Ce este important: cât mai repede, în două-trei săptămâni, să avem un guvern”, a spus Rareş Bogdan la sediul PNL.

Potrivit acestuia, de la şedinţa BPN al PNL, care va avea loc luni, de la ora 19,00, vor absenta doi preşedinţi de filiale din motive obiective.

„Noi vom prezenta cele două runde de discuţii atât cu colegii de la USR, cât şi cu cei din PSD şi vom lua decizia corectă, corectă pentru România şi pentru PNL, dar în primul rând pentru România, pentru a încheia cât mai repede criza politică, pentru că deja românii sunt exasperaţi şi sunt chestiuni vitale ce ţin de criza energetică şi mai ales de implementarea PNRR”, a afirmat liberalul.

Rareş Bogdan a subliniat că PNL va propune ministrul Justiţiei.

„Există un interes naţional ca această ţară să continue investiţiile şi, de asemenea, să aibă nişte obiective majore, însemnând reforma administrativă. O chestiune pe care trebuie să o discutăm este legată de reforma administrativ-teritorială, putem discuta şi despre reforma Constituţiei, trebuie readaptată, şi sunt câteva linii roşii pe care vreau să vi le spun extrem de clar, indiferent cu cine vom sta şi vom face guvern. Pot să vă asigur că reforma şi garantarea dreptului Justiţiei este pentru noi un punct nodal. Nu vom opri în niciun caz reforma în Justiţie, iar PNL va veni cu o propunere de ministru al Justiţiei care să fie acceptată de populaţie. În cazul în care se va ajunge la o colaborare pentru România cu cei din zona stângă a eşichierului politic, acest lucru este unul vital pentru PNL. Suntem singurii care putem garanta reforma Justiţiei”, a susţinut liderul liberal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare