CJ Mehedinți, bani din fondul de rezervă al județului pentru ca Spitalul din Orșova să aibă căldură și apă caldă

Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți:“De fiecare dată când ni s-a cerut ajutorul și am avut posibilitatea să sprijinim unitățile medicale din județ, am făcut-o, cu atât mai mult în această perioadă în care pandemia de COVID-19 a presupus mobilizare și solidaritate pentru toți responsabilii din administrațiile locale și județene!Deși bugetul județului este strâmtorat și se fac eforturi pentru plata salariilor angajaților aparatului de specialitate și cele ale angajaților instituțiilor din subordine, nu am putut să nu ofer sprijin Spitalul Municipal din Orșova pentru ca bolnavii internați aici să aibă căldură. Astfel, în ședința de Consiliu Județean de astăzi, am propus și s-a aprobat alocarea sumei de 100 000 lei, din fondul de rezervă al bugetului județului, către UAT Orșova, pentru susținerea financiară a Spitalului Municipal Orșova, în vederea achiziționării unui cazan pe combustibil solid pentru producerea apei calde și încălzirea clădirilor din cadrul unității. Practic, cu acești bani, se va achiziționa un nou cazan, după ce unul dintre cele două cazane existente s-a fisurat și nu mai poate fi reparat.În altă ordine de idei, în urma calculelor făcute, am drămuit fiecare sumă pe care o avem la dispoziție și am reușit, printr-o rectificare bugetară, să asigurăm plata salariilor nete pentru luna octombrie pentru angajații Consiliului Județean Mehedinți, dar și pentru angajații de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor, pentru personalul neclerical, pentru Muzeul Regiunii ”Porților de Fier” și Centrul Cultural ”Nichita Stănescu”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare