Omul lui Vlad Voiculescu: Jumătate de milion de euro

Noi informații din seria afacerilor ilegale și imorale ale USR-PLUS au ajuns în spațiul public. De data aceasta este vorba despre un consilier al lui Vlad Voiculescu, ministrul de la Sănătate, fără expertiză în domeniu, care a fost demis de premier.

Vlad Alexandru Mixich, un nume care nu spune mare lucru, dar care a avut de-a lungul timpului apariții sporadice în mass-media, a ajuns să fie plătit cu 457.000 de euro.

Mixich încasează suma colosală în calitate de consultant pentru cele trei spitale regionale, care ar urma să se construiască în România. În prezent, proiectele se află doar pe hârtie. Pe lângă cei aproape 500.000 de euro, lui Mixich i se decontează o serie de cheltuieli. Printre acestea, transportul cu avionul, potrivit Antena 3.

Vlad Mixich a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, a făcut un masterat în politici de sănătate, dar s-a angajat apoi ca jurnalist pentru Deutsche Welle, Hotnews și Digi 24.

În urmă cu câteva zile, un alt caz dubios a ieșit la suprafață, din curtea celor de la USR-PLUS. După ce Mihăilă a ajuns în funcție, în Guvern, soțul acesteia a reușit să se angajeze într-un spital din Oradea, în condițiile în care de 5 ori a fost respins.

Mai mult, tot în timpul mandatului soției, secția proaspătului admis în sănătate a primit cu dedicație, prin ordin de ministru, 450.000 de lei, pentru aparatură de radiologie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare