Liderul grupului europarlamentar al PPE: UE să se bazeze mai puțin militar pe America

Uniunea Europeană trebuie să-şi accelereze eforturile pentru crearea propriilor capacităţi militare şi să se bazeze mai puţin pe America, susţine liderul grupului europarlamentar al Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a relatat duminică politico.eu conform Agerpres.

Într-un interviu acordat grupului media Funke, Weber a explicat că, deşi ţările membre UE au sute de mii de trupe, ele nu sunt în poziţia de a securiza aeroportul din capitala afgană Kabul.

‘Armatele naţionale, evident, rămân principalii piloni ai apărării. Dar, pas cu pas, trebuie să construim capacităţi europene, precum o forţă europeană de reacţie rapidă, compusă din câteva mii de oameni. Avem nevoie, de asemenea, de o brigadă de apărare cibernetică”, a spus Manfred Weber.

Uniunea Europeană a făcut deja mai mulţi paşi către o abordare militară comună. În 2017, blocul comunitar a lansat un pact pentru dezvoltarea unor proiecte militare comune, printre care supraveghere maritimă şi apărare cu drone. În acest an, 14 state membre au propus crearea unei unităţi de reacţie rapidă, formată din 5.000 de militari.

Însă dependenţa de SUA pentru misiunea de evacuare din Afganistan a amplificat apelurile pentru o cooperare militară europeană mai intensă.

Preşedintele Consiliului European Charles Michel a subliniat, săptămâna trecută, că dezvoltarea capacităţilor militare ale UE este ”de importanţă capitală pentru viitorul Europei”.

Totuşi, ţările membre UE sunt divizate pe acest subiect. Multe dintre ele, în special ţările baltice, se tem că eforturile UE s-ar putea suprapune cu cele al NATO şi le-ar putea dilua. Unele guverne sunt îngrijorate şi că asemenea măsuri ar putea afecta relaţiile cu SUA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare