UDMR și USR, trădare în teritoriu: PSD a înfrânt PNL în lupta pentru Asociația Primarilor din Timiș

Gheorghe Marius Stoian, primarul PSD din Birda, a obținut cele mai multe voturi în cadrul adunării generale a Asociației Primarilor din Timiș și a devenit președinte al organizației. Într-un vot cu miză politică, el a primit sprijinul colegilor săi de partid, dar și de la Pro România și Partidul Republican, scrie DeBanat.

Flavius Roșu, tot de la PSD, primarul de Șag, a devenit primvicepreședinte, ceea ce arată că victoria social democraților împotriva liberalilor a fost de anvergură. Pe lângă cele patru voturi de la PSD, Stoian a primit voturile celor de la Pro România (Silvia Fekete – Otelec), devenită vicepreşedinte al asociaţiei, respectiv Partidul Republican (Sîrgian Tanasin – Cenei).

Desigur, social democrații au beneficiat și de lipsa de la vot a primarului UDMR de la Dumbrava – Ioan Ihasz, respectiv a lui Horia Bugarin de la USR, primarul din Dumbrăvița, probabil pe fondul scandalului din coaliție.

Candidatul liberalilor, învins, a fost Ionuț Stănușoiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum s-a înecat Trump in Strâmtoarea Ormuz

    Noi date apar în legătură cu decizia președintelui american...

    Șeful liberal al CJ Cluj: Să prezinți cea mai umilitoare evacuare a unui premier din istoria recentă drept act de eroism politic cere nu...

    𝐄𝐩𝐢𝐝𝐞𝐦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐭̦𝐚̂𝐟𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐏𝐍𝐋! Există momente în istoria...

    Omul care administrează Graceland-ul, casa lui Elvis, a cumpărat Castelul Bran

    Omul de afaceri american Joel Weinshanker, figura centrală din...

    CIA: Iranul are intacte 70% din rachetele balistice și a făcut altele noi

    Agenția Centrală de Informații (CIA) a ajuns la concluzia...

    Impas in negocierile Serbia-MOL pentru preluarea NIS

    Ministrul sârb al Mineritului și Energeticii, Dubravka Đedović Handanović,...

    Zelenski ii avertizează pe liderii țărilor străine să nu participe la parada de 9 mai de la Moscova

    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat joi pe reprezentanții...

    Articole relationate

    Categorii populare