Spitalul covid de la Novi Sad, cel de-al treilea din Serbia, după Batajnica și Kruševac, a fost deschis astăzi, la 4 luni după începutul lucrărilor. Începând de astăzi spitalul internează pacienții infectați cu covid-19.
La deschiderea spitalul covid a participat prim-ministrul Ana Brnabić, care a transmis că echipamentul, însă și tratamentul care va fi oferit pacienților este la un nivel înalt și că nu există nimic mai mult ce poate să facă un stat, iar sistemul de sănătate să ofere pacienților pentru a-și păstra viețile și sănătatea lor. Brnabić a spus că prin construirea spitalului covid Novi Sad s-a obținut un lucru important – această instituție va deveni un spital general după trecerea epidemiei.
Spitalul covid de la Mišeluk se întinde pe 19.500 de metri pătrați, va avea 220 de paturi la terapie intensivă și 404 paturi la terapie semiintensivă, iar pe lângă corpul de spital care va avea 3 lamele, va dispune și de bucătărie, depozit, farmacie, capelă, cazan de încălzire centrală și un spațiu pentru gazele medicale, precum și parcări necesare și alte suprafețe pentru circulație. În construirea spitalului au fost investite 3,9 miliarde de dinari și circa 17 milioane în echipament, a spus Brnabić. Instagram
“Acest spital este doar unul din șirul de imagini din filmul documentar care demonstrează forța Serbiei, care s-a consolidat în așa măsură încât poate să realizeze investiții în fiecare parte a teritoriului și să finalizeze ceva la ce s-a așteptat deceniii în șir în decurs de doar câteva luni. Despre spitalul din Novi Sad s-a vorbit decenii la rând, s-a speculat, s-a așteptat și nu de rareori s-au făcut abuzuri în acest sens, iar datorită sprijinului președintelui Serbiei și Guvenrului, am reușit să îl terminăm în decurs de doar 4 luni”, a spus primarul orașului Novi Sad Miloš Vučević.
Directoarea Centrului Clinic al Voivodinei Edita Stokić a spus pentru RTS că primii pacienți ai noului spital covid de la Novi Sad vor fi cei care sunt acum spitalizați la Centrul Clinic al Voivodinei, adăugând că acest centru a preluat totul și va prelua totul ca acest spital să lucreze cu capacități complete și să fie asigurate cadrele de specialitate.