Peste 550.000 din cei 1,2 milioane de maghiari din România au cerut cetățenia ungară. Urmează o campanie pentru ca și ceilalți să ceară cetățenia de la Budapesta

Potrivit preşedintelui executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), Krisztina Sándor, din cele 1,2 milioane de maghiari din România, până în prezent, peste 550 000 de persoane au reuşit să dobândească cetăţenia ungară prin procedura simplificată. În opinia Krisztinei Sándor, în Transilvania există încă multe persoane care ar putea să dobândească cetăţenia maghiară, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Preşedintele executiv al CNMT şi István Csomortányi,
preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT),
formaţiuni care lucrează în parteneriat, au susţinut, joi, o
conferinţă de presă la Cluj-Napoca despre dobândirea simplificată a
cetăţeniei maghiare şi despre înregistrarea la alegerile
parlamentare de anul viitor din Ungaria. Birourile de presă ale
celor două formaţiuni politice au emis un comunicat comun despre
cele declarate.

Krisztina Sándor a anunţat că activiştii celor două organizaţii
politice se pregătesc să viziteze, până la sfârşitul toamnei,
persoanele care încă nu au reuşit să dobândească, prin procedura
simplificată, cetăţenia maghiară şi vor încerca să-i ajute la
pregătirea actelor. Aceasta a adăugat că, în birourile de
consiliere ale CNMT, interesul pentru cetăţenia maghiară a crescut
în ultimele luni.

“Dobândirea cetăţeniei maghiare implică şi obligaţii, deci,
dacă cineva şi-a schimbat numele sau adresa, sau dacă într-o
familie a fost o căsătorie, s-a născut un copil sau a fost un
deces, aceste informaţii trebuie transmise şi autorităţilor din
Ungaria”, a precizat Krisztina Sándor.

La conferinţa de presă s-a mai precizat că, cei care doresc să
participe la alegerile parlamentare de anul viitor din Ungaria, dar
care încă nu au dobândit cetăţenia maghiară, trebuie să depună
actele în această toamnă, în perioada septembrie-octombrie. Aceasta
este singura modalitate de a se asigura că vor putea depune la timp
jurământul pentru obţinerea cetăţeniei maghiare.

István Csomortányi a anunţat că, în perioada următoare, vor
începe, de asemenea, o campanie intensivă pentru înregistrare, în
cadrul căreia vor fi ajutaţi să facă această operaţiune, cetăţenii
maghiari din Transilvania care încă nu s-au înscris pe lista
electorală din Ungaria. Politicianul consideră că nu este doar un
drept, ci şi o datorie de a participa la alegerile parlamentare de
anul viitor din Ungaria, deoarece aceasta este “o expresie a
reunificării peste graniţe a naţiunii maghiare”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare