50 milioane euro pentru reabilitarea rețelei de apă și canal din Mehedinți, 20 milioane pentru Drobeta Turnu Severin

S-a semnat unul dintre cele mai mari contracte pe fonduri europene pentru reabilitarea rețelei de apă și canal din județul Mehedinți.Valoarea totală a proiectului este de 50 milioane euro, iar aproximativ 20 milioane euro revin municipiului Drobeta Turnu Severin, anunță primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Se vor realiza: 7 kilometri reabilitare rețea apă potabilă; 1 kilometru extindere rețea apă potabilă;5.844 de contoare noi de apă cu citire la distanță;5.165 de cămine noi;12 kilometri reabilitare rețea de canalizare ape uzate menajere; 5 kilometri extindere rețea de canalizare;recorduri noi la consumatori; stații de pompare a apelor uzate; branșamente noi. Vom înlocui și conducta de aducțiune din fluviul Dunărea, care din anii ’60 nu a mai fost reabilitată. Este o investiție extrem de utilă care va aduce un aport important în ceea ce privește confortul cetățenilor și le va îmbunătăți automat calitatea vieții, a mai spus Screciu,

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare