spot_img
21 C
București
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăAnalizeUngurii și rușii au pus la cale afaceri. Numai afacerea vagoanelor pentru...

Ungurii și rușii au pus la cale afaceri. Numai afacerea vagoanelor pentru Egipt e de un miliard de euro

-

Ungaria este interesată de o cooperare strânsă cu Rusia, care are în vedere avantaje reciproce, ca şi în cazul prietenilor şi aliaţilor noştri, doar că ei nu vorbesc despre aceasta în mod deschis – a declarat ministrul ungar al afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, marţi, după întâlnirea de la Budapesta cu omologul său rus, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Potrivit comunicatului emis de ministerul pe care îl conduce,
Péter Szijjártó a relatat la conferinţa de presă comună cu Serghei
Lavrov că relaţiile de cooperare între cele două ţări prezintă şi
“rezultate practice şi pragmatice”, în pofida “unui context
internaţional care nu este tocmai favorabil”. 

- Advertisement -

“Provocările extraordinare din domeniul sanitar şi economic din
ultimele luni, precum şi consecinţele umanitare şi de securitate
ale deciziilor geopolitice complet eronate sunt dovezi suficiente
şi semnale de avertizare pentru ca toată lumea să recunoască: este
timpul să trecem în era cooperării internaţionale civilizate,
bazată pe respectul reciproc” – a formulat ministrul. 

El a adăugat: experienţa istorică arată clar că pentru Ungaria
este întotdeauna mult mai bine ca între Est şi Vest să existe o
cooperare civilizată în loc de conflict.

- Advertisement -

Péter Szijjártó a afirmat că ţara a câştigat mult în ultima
perioadă din buna cooperare ungaro-rusă, iar părţile intenţionează
să continue aceste “poveşti de succes” şi în viitor. 

În discursul său, ministrul a identificat cinci domenii,
înainte de toate cooperarea în domeniul vaccinurilor împotriva
coronavirusului, deoarece – a spus – fără vaccinul Sputnik, Ungaria
nu ar fi fost în măsură să desfăşoare campania de imunizare cea mai
reuşită din Europa. În legătură cu aceasta, el a evocat negocierile
aflate în stadiu avansat, în urma cărora Fabrica Naţională de
Vaccinuri – care va fi construită la Debrecen – va putea începe la
sfârşitul anului viitor şi fabricarea acestui produs. 

În al doilea rând, ministrul a menţionat investiţiile
reciproce, citând ca exemplu înfiinţarea de către compania Mol a
unei uzine de bitum de cauciuc în Tatarstan, în timp ce firma
rusească de produse cosmetice Arnest prevede crearea unei baze de
producţie la Alsózsolca. Al treilea domeniu este industria
transporturilor, mai precis producţia vagoanelor de cale ferată,
dat fiind că Ungaria livrează Egiptului, în colaborare cu Rusia,
vagoane de cale ferată în valoare de un miliard de euro, iar în
prezent se negociază şi o comandă pentru 200 de vagoane de dormit. 

În continuare, ministrul a abordat tema siguranţei energetice,
menţionând că acordul privind gazoductul Nord Stream 2 “pune între
paranteze toate dezbaterile ipocrite de până acum” şi “arată clar
rolul determinant pe care Rusia îl va avea şi în viitor în
aprovizionarea cu gaze a Europei”. Prin urmare, el a considerat o
decizie corectă investiţia în construcţia conductei care va
permite, din luna octombrie, transportul a 8,5 miliarde de mc de
gaze naturale în Ungaria, de la frontiera sârbo-ungară. 

În sfârşit, Péter Szijjártó a vorbit şi despre transporturile
aeriene, subliniind că WizzAir va înfiinţa o bază la Sankt
Petersburg, numărul de zboruri între Budapesta şi Moscova va creşte
de la 4 la 7 curse pe săptămână şi va fi creată o legătură directă
între capitala Ungariei şi Ekaterinburg.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img