spot_img
luni, 22 decembrie, 2025
2.9 C
București

Eclipsă de Soare, vizibilă mâine din România. La ce oră va fi momentul maxim şi de unde poate fi urmărit fenomenul

O eclipsă parţială de Soare, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul astrului, va putea fi observată şi din Bucureşti, vineri, între orele 10.48 şi 13.04, fiind un fenomen astronomic spectaculos, care are loc în contextul echinocţiului de primăvară, transmite Mediafax.
Eclipsa va fi vizibilă din toată România, momentul său de maximă intensitate urmând să fie înregistrat la ora 11.56, a declarat, pentru MEDIAFAX, doctorul în astronomie Magda Stavinschi, cercetătoare la Institutul Astronomic al Academiei Române.

„Eclipsele de Soare, paradoxal, deşi se văd foarte rar din acelaşi loc de pe suprafaţa Pământului, sunt mai dese decât eclipsele de Lună, doar că eclipsele de Lună se văd în orice parte a globului care are Luna deasupra orizontului. Eclipsele totale de Soare, cum a fost cea de la 11 august 1999 (vizibilă din România, n.r.), sunt destul de dese, una este şi cea din data de 20 martie. Doar că din România ea se vede ca eclipsă parţială de Soare. Este adevărat că este foarte importantă, pentru că acoperirea discului solar este de peste 50%. Dar acum trebuie să ţinem seama că nu se va face întuneric ca la o eclipsă totală de Soare, temperatura nu va scădea foarte mult, dar totuşi se va comporta Soarele ca şi cum ar trece un nor compact în dreptul lui. O eclipsă de Soare are întotdeauna loc când Luna este la faza de Lună nouă. Spre deosebire de eclipsele totale de Lună, care au loc când Luna este la faza de Lună plină. După eclipsa din 20 martie urmează şi o eclipsă totală de Lună, pe 4 aprilie. Deci ele sunt în general în echipe, în grupuri, Soare cu Lună”, a explicat Magda Stavinschi.

Ea a atras atenţia că eclipsa parţială de Soare de vineri, din întâmplare, are loc în ziua echinocţiului de primăvară – 20 martie ora 22.45 GMT (21 martie, 00.45 ora României).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    The Times: Cum trupa comică a lui Zelenski a devenit o povară politică

    Dependenta președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de foștii săi aliați...

    Articole relationate

    Categorii populare