spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateȘeful liberal al CJ Caraș Severin, mesaj pentru înotătorul David Popovici: România...

Șeful liberal al CJ Caraș Severin, mesaj pentru înotătorul David Popovici: România nu va face nimic notabil pentru tine. Partidul Comunist respecta și finanța cu mult mai mult toate ramurile din sport și azi

-

- Reclama -

România nu va face nimic notabil pentru tine, dar tu ai putea să faci enorm pentru ea” este mesajul transmis de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, tânărului înotător român David Popovici, care a avut o prestație deosebită la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Îndemnul lui Dunca vine după ce sportivul român a anunțat că se gândește la posibilitatea de a-și continua studiile peste hotare, deși încă nu a luat o decizie finală cu privire la ce va face pe viitor.

- Reclama -

Puteți citi în continuare întregul mesaj adresat sportivului de către președintele forului județean Caraș-Severin:

- Advertisement -

Dragă David Popovici!

Îmi permit să încep așa deoarece, fără să ne cunoaștem, mă simt apropiat de tine. Te-am urmărit cu emoție și m-am bucurat de performanța ta.

- Advertisement -

Sunt născut în ʼ68 și aproape 10 ani am înotat și eu prin mai toate bazinele din țară. Mi-ai reamintit de emoția și speranța de a face performanță când pe lângă mine treceau, la o întindere de braț, performerii din natația epocii apuse. 

Speram să fiu odată ca ei, deși de multe ori eram doar de umplutură. Dar fie că ești pe primul loc, fie pe 10, de la un anumit nivel volumul de efort e similar. Calvarul antrenamentele de 8.000 m /zi te călesc și te obișnuiesc să muncești mult și să nu aștepți mai nimic în schimb.

Cu toate că pe vremea aceea Partidul Comunist respecta și finanța cu mult mai mult toate ramurile din sport și azi, în condiții vitrege, românii noștri continuă să performeze.

Ești unul dintre ei.

A rămâne azi aici și a te încăpățâna să faci performanță e un lucru neobișnuit. Nefiresc și chinuitor trebuie să fie efortul de a te împotrivi curentului care slăbește și golește de valoare această țară, în varianta în care alegi să rămâi.

România nu îți va da nimic. Nu trebuie să aștepți prea mult pentru că ea, la rândul ei, este în suferință.

Este frumoasă și a fost mult mai bogată, dar din păcate un număr însemnat din cei pe care i-a născut, i-au făcut doar rău.

Ești la început de drum și totuși la o mare răscruce. Ai privilegiul să poți alege.

Munca pe care ai depus-o alături de talentul moștenit îți oferă acest avantaj.

Milioane de români vrednici de care era nevoie aici au plecat. Nimeni nu are dreptul să-i condamne pentru că țara și cei care au condus-o, nu le-au oferit mai nimic. Dar sunt sute de mii sau milioane care se încăpățânează să rămână. Și să dorească să o schimbe. Ai putea fi unul din ei….

Cu siguranță aici nu vei face performanța din SUA. Și nu vei câștiga material nimic comparabil cu ce ai avea plecând în orice alt stat european.

România nu va face nimic notabil pentru tine, dar tu în schimb ai putea să faci enorm pentru ea. Chiar și prin simplu fapt că ai devenit deja un exemplu și prin asta o speranță pentru mii de copii care nu știu încotro să o apuce….

M-ar încânta să aflu peste câțiva ani că nu ai plecat. Ai face la fel ca profesorul meu de înot Relu Bădescu care putea pleca de multe ori. A rămas și a continuat să antreneze aici, în țară, sute de copii. Spre fericirea lor….

Mai mă întâlnesc cu Relu și joc table și mă uit câteodată la el. Zâmbește tot timpul și abia așteaptă să meargă la bazin, la ore. I-a luat foc și casa, a avut probleme și cu sănătatea, dar se încăpățânează să rămână și să fie împăcat.

Mă bucur pentru că România are o mare nevoie de cei ca Relu Bădescu. Dar mai ales de tineri ca tine.

Mi-ar place să te rog să rămâi în țară, dar nu am acest drept. În schimb, tu poți să alegi. Atunci ar fi doar vina sau meritul tău că putând să pleci, ai ales să rămâi, încercând să o însănătoșești…”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img