Membrii familiilor victimelor atacurilor de la 11 septembrie nu îl vor pe Biden la comemorare: Ții secrete documente

Membrii familiilor victimelor atacurilor de la 11 septembrie se opun participării preşedintelui Joe Biden la evenimentele comemorative dacă acesta nu va declasifica documente guvernamentale despre care ei susţin că vor arăta că liderii saudiţi au sprijinit atacurile, relatează Reuters conform Agerpres.

Membrii familiilor victimelor, cărora li s-au alăturat salvatori şi supravieţuitori ai atacului, au dat publicităţii o scrisoare în contextul în care evenimentele comemorative la împlinirea a 20 de ani de la tragedie se apropie, cerându-i lui Biden să nu participe la acestea dacă nu dă publicităţii documentele solicitate.

„După 20 de ani pur şi simplu nu există niciun motiv – nici invocarea nejustificată a securităţii naţionale nici altele – pentru a păstra această informaţie secretă”, se menţionează în scrisoare.

„Dar dacă preşedintele Biden îşi reneagă angajamentul şi este de partea guvernului saudit, vom fi obligaţi să ne împotrivim public oricărei participări a administraţiei sale la orice ceremonie comemorativă a atacurilor de la 11 septembrie”, se mai precizează în textul citat.

În total, circa 1.700 de persoane direct afectate de atacurile de la 11 septembrie au semnat scrisoarea.

Ambasada Arabiei Saudite nu a răspuns până acum unei solicitări de a comenta informaţia, notează Reuters.

Membrii familiilor victimelor de la 11 septembrie încearcă de multă vreme să obţină documente guvernamentale legate de presupusul ajutor al Arabiei Saudite pentru oricare dintre cei 19 atacatori de la asociaţi cu Al-Qaeda care au comis atacurile devastatoare, prăbuşind avioane asupra World Trade Center din New York, la Pentagon şi pe un câmp din Pennsylvania. Aproape 3.000 de persoane au murit în aceste atentate teroriste.

Cincisprezece din cei 19 atacatori erau din Arabia Saudită. O comisie a guvernului SUA nu a descoperit nicio dovadă că Arabia Saudită a finanţat direct Al Qaeda. A rămas deschisă întrebarea dacă nu cumva unii oficiali au făcut acest lucru individual.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România, țara laptelui importat din Ungaria

    Sectorul laptelui se confruntă cu dificultăţi majore în direcţionarea...

    Lavrov acuză America: Vor să ia Nord Stream, Lukoil și Rosneft

    Statele Unite folosesc sancțiuni împotriva companiilor rusești de petrol...

    Emisari francezi și britanici in secret la Moscova

    Reprezentanți ai Franței și Regatului Unit au venit în...

    Lavrov: În Alaska am stabilit cu americanii ceva, acum ne cer să facem concesii

    La summitul ruso-american din Alaska s-a ajuns la un...

    Foreign Policy: Nietul Americii, drona din România și Ucraina

    Administrația SUA a respins solicitările aliaților europeni de a-și...

    Fiul lui Ilie Dumitrescu internat la Obregia după un nou scandal

    Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, cunoscut drept Toto Dumitrescu,...

    Magyar vrea să devină cu Vișegrad „o mare putere”

    Premierul ungar Peter Magyar și-a afișat încă o dată...

    Primarul din Turnu Severin a luat la rând cartierele orașului

    Primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a continuat și...

    Articole relationate

    Categorii populare