PSD cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea Legii consumatorului vulnerabil

PSD cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru adoptarea Legii consumatorului vulnerabil, potrivit unui comunicat al acestui partid transmis, marţi, AGERPRES.

„PSD solicită preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, Anca Dragu şi Ludovic Orban, să convoace Parlamentul într-o sesiune extraordinară pentru rezolvarea urgentă a situaţiei dramatice în care se află peste jumătate de milion de români, confruntaţi cu riscul de a fi debranşaţi de la reţeaua de energie electrică din cauza creşterii explozive a preţurilor”, se menţionează în comunicat.

Potrivit PSD, având în vedere intenţia Guvernului de a anula prevederile ordonanţei care asigura protecţia acestor consumatori, este necesar ca Parlamentul să adopte, în regim de urgenţă, Legea consumatorului vulnerabil.

„PSD solicită parlamentarilor puterii să-şi întrerupă vacanţele şi campaniile de partid pentru a legifera această chestiune deosebit de sensibilă pentru foarte multe familii cu venituri mici din România. Pentru asta am fost votaţi de cetăţeni, ca să-i apărăm atunci când sunt ameninţaţi de proasta funcţionare a unor mecanisme economice, cum e în cazul de faţă liberalizarea precipitată a tarifelor pentru energia electrică. Este de neacceptat ca în secolul XXI, într-un stat membru al Uniunii Europene, peste 200.000 de gospodării să se reîntoarcă la opaiţ din cauza unei liberalizări sălbatice a pieţei energiei, aprobată de Guvernul Orban şi pusă în practică de Guvernul Cîţu. În acest caz, nu e vorba doar de câţiva consumatori rău-platnici, ci deja de un amplu fenomen social de o gravitate excepţională, care impune intervenţia urgentă a Parlamentului României”, au adăugat social-democraţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    AnimaWings, noul BlueAir? AnimaWings a cerut intrarea in insolvență

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Articole relationate

    Categorii populare