Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA: „Risc crescut” de a dezvolta sindromul Guillain-Barréde la Johnson&Johnson

Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration – FDA) din Statele Unite a avertizat luni cu privire la „un risc crescut” de a dezvolta sindromul Guillain-Barré, o afecţiune neurologică rară, asociat cu vaccinul împotriva COVID-19 de la Johnson & Johnson, notează AFP conform Agerpres.

Autorităţile sanitare americane au identificat 100 de cazuri raportate de persoane care au dezvoltat sindromul Guillain-Barré, din aproape 12,5 milioane de doze administrate din acest vaccin.

Din aceste 100 de cazuri, 95 au fost grave şi au necesitat spitalizare. O persoană a murit.

„Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici, iar rata cazurilor raportate depăşeşte cu o marjă mică rata de bază în populaţia generală”, a afirmat luni seară compania farmaceutică Johnson & Johnson într-un comunicat.

Sindromul Guillain-Barré este un atac asupra nervilor periferici caracterizat prin slăbiciune sau chiar paralizie progresivă, de cele mai multe ori începând de la picioare şi uneori urcând pentru a ajunge la muşchii respiraţiei, apoi la nervii capului şi gâtului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Criza, turismul și poporul

    Turismul riscă să devină un lux, nu o componentă...

    „Mingea” de la „Golul Mâinii lui Dumnezeu” vândută cu 3,35 milioane dolari

    Mingea de fotbal Adidas Azteca cu care fotbalistul argentinian...

    Sărbătoarea Peșterii Topoloveni la 63 de ani

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat în...

    Fiul filosofului francez André Glucksmann vrea președinția Franței. Bunicul său a fost spion sovietic

    Raphaël Glucksmann, liderul partidului francez de centru-stânga Public Tribune...

    Articole relationate

    Categorii populare