Roubini: Vine mama tuturor crizelor

Economistul care a anticipat criza din 2008, Nouriel Roubini, avertizează că după pandemie, vine „mama tuturor crizelor”, economia globală putând suferi o nouă lovitură brutală, provocată de stagnarea creşterii economice şi a majorării preţurilor.

Roubini, profesorul de economie de la Facultatea de Business a Universităţii New York poreclit „Dr. Doom” din cauza prognozelor sale sumbre, a scris într-un editorial publicat de The Guardian săptămâna trecută că guvernele şi băncile centrale „creează condiţiile pentru mama tuturor crizelor stagflaţioniste de datorii în următorii câţiva ani”, scrie Hotnews

Economistul scoate în evidenţă entuziasmul cu privire la criptomonede, aşa numitele „acţiuni meme” ca GameStop, companiile de achiziţii cu destinaţie specială (SPAC) şi vânzările cu amănuntul drept dovezi ale unei „exuberanţe iraţionale”.  

Roubini se aşteaptă ca inflaţia să fie alimentată de cererea imensă şi ca preţurile să crească şi din cauza unor presiuni asupra ofertei precum implementarea unor politici protecţioniste, destrămarea unor lanţuri de distribuţie globale şi atacurilor cibernetice asupra unor elemente cheie de infrastructură.   În plus, guvernele au împrumutat cantităţi enorme de bani pentru a-şi finanţa planurile de relansare economică şi sunt mult mai îndatorate acum decât în urmă cu 50 de ani, afirmă economistul.  

Acesta adaugă că guvernele din întreaga lume ar putea avea probleme cu gestionarea datoriilor, salvarea băncilor, companiilor şi acordarea de asistenţă financiară gospodăriilor dacă piaţa se prăbuşeşte şi economia globală intră din nou în recesiune.  

Roubini afirmă că băncile centrale se află într-o situaţie imposibilă din această cauză: dacă umblă la planurile de relansare economică riscă un val de falimente însă dacă vor continua pe aceeaşi linie riscă să alimenteze o inflaţie de două cifre.  

„Acest dezastru în slow-motion pare inevitabil”, susţine economistul. „Stagflaţia din anii 1970 se va întâlni în curând cu criza datoriilor suverane din perioada de după 2008. Întrebarea nu este dacă, ci când”, afirmă Nouriel Roubini.  

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare