Președintele Asociației Magistraților din România: Mi-ar fi putrezit oasele în pușcărie. Nu poți nega identitatea constituțională a statelor. Nu se poate anihila voința poporului din Constituție

„Știți că 7 ani am fost sub urmărire penală de către DNA și trebuie să-mi fac o datorie de onoare din a spune că dacă nu era curajul judecătorilor de la Curtea Supremă de atunci și apoi Înalta Curte pe parcurs, mie mi-ar fi putrezit oasele în pușcărie, cu familia distrusă și eu nevinovată și pe mine până la urmă n-ar fi interesat. (…) Știți ce își dorește omul atunci? Doamne, să se întâmple orice, 2 lucruri te rog să mă ajuți: să scap din acest Iad, chiar dacă după aceea îmi iei totul, și copiii mei să fie sănătoși! Deci nu vă puteți da seama”, declară judecătorul Andreea Ciucă pentru Aleph News, vorbind despre consecințele desființării SIIJ.

Președintele Asociației Magistraților din România a dat ca exemplu și situația unui fost judecător CEDO, a unei foste șefe a ÎCCJ, despre cei 15 judecători ai Secției de Contencios Administrativ a ÎCCJ care au simțit pe pielea lor ce înseamnă competența DNA pe investigarea magistraților.

„DNA nu și-a asumat niciodată abuzurile constatate (…) Apropo de întrebarea dumneavoastră dacă s-a schimbat ceva. În plângerea prealabilă, se spune clar într-un anume alineat – în contextul acesta în care s-au respectat toate dispozițiile legale potrivit opiniei DNA, că toți cei care au format obiectul – de fapt subiectul – urmăririi penale ai avut posibilitatea să-și dovedească nevinovăția. Deci despre ce vorbim?”, susține Andreea Ciucă.

Președintele Curții de Apel Târgu Mureș spune pentru Aleph News că în ceea ce privește deciziile CJUE și CCR, România „nu poate nega că a semnat un Tratat de aderare”, dar în același timp ar trebui să se știe că analize similare cu CCR au fost făcute și de către Spania, Polonia, Germania, Portugalia și Italia în ceea ce privește dreptul constituțional național: „Nu poți nega identitatea constituțională a statelor. Nu se poate anihila voința poporului din Constituție”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Ce cere Iranul în negocieri

    Iranul nu este interesat de un armistițiu temporar și...

    Războiul din Iran aproape a blocat economia zonei euro

    Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

    Nicușor și Maica Rusie

    Vulnerabilitatea strategică a președintelui Nicușor Dan: suporterul fidel Matei...

    Oficiali israelieni: Trump vrea un acord cu Teheranul, dar iranienii nu vor

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, încearcă să...

    România are printre cele mai mari accize la carburanți din UE

    România se află în prezent printre statele Uniunii Europene...

    Bolo aruncă piața carburanților în haos

    Plafonarea marjelor comerciale la carburanți în România este o...

    Ukrainska Pravda: Americanii ne cer: plecați din Donbass, așa veți avea paradisul

    În negocierile cu Ucraina, Statele Unite cer retragerea trupelor...

    Articole relationate

    Categorii populare