Rafila participă la Maratonul Vaccinării din București: Vă așteptăm

Deputatul PSD Alexandru Rafila, medic de profesie, anunţă că participă la Maratonul de vaccinare organizat în Bucureşti, îndemnându-i pe cei care nu s-au vaccinat încă să meargă la Sala Palatului sau la Biblioteca Naţională. „Mă implic si contribui cu experienţa mea deoarece copiii au nevoie sa meargă la şcoală în siguranţă, vârstnicii şi bolnavii cronici să beneficieze de servicii de sănătate în siguranţă, adulţii să poată munci normal şi să avem cu toţii o viaţă socială normală”, afirmă el conform news.ro.

„Particip la maratonul de vaccinare organizat în Bucureşti de UMF “Carol Davila”  şi dacă încă nu v-aţi vaccinat, vă aşteptăm azi la Sala Palatului sau la Biblioteca Naţionala pentru prima doză de vaccin Pfizer împotriva Covid-19. Peste 16000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 48 de ore la Maratonul Vaccinării din Bucureşti!”, a scris Alexandru Rafila pe Facebook.

El a apreciat implicarea unui număr impresionant de medici şi de studenti, precum şi sprijinul acordat de multe instituţii în această campanie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare