De Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Se întîmpla în noiembrie 2019: un urs a agonizat 18 ore pe marginea unui drum de țară, lovit de mașină, mai înainte de a i se pune capăt chinurilor de către vînători. Explicația oficială a intervenției tîrzii a fost că trebuia respectată legea, altfel se ajungea la dosar penal. Nimeni nu s-a gîndit atunci să-l cheme de urgență pe prințul de Liechtenstein ca să rezolve situația, pentru că el nu ar fi dat doi bani pe lege. Povestea ursului Arthur zguduie în acest moment România, dar, foarte probabil, într-o zi-două, se va pune praful pe toată tărășenia. La fel cum se întîmplă mereu în asemenea cazuri, nu rare, la noi.
Două asociații de mediu au amorsat ieri un scandal de proporții internaționale, după ce au lansat acuzația că un nobil occidental a pus mîna pe un mare trofeu de vînătoare, ucigînd ”din confuzie” un urs despre care se bănuiește că ar fi cel mai mare din Europa.
Din capul locului au apărut probleme: pe piață a fost lansat greșit numele prințului Emanuel de Liechtenstein, adăugîndu-i-se un ”Josef” care nu există, ceea ce a produs confuzia cu un alt prinț, nepotul actualilor conducători ai statelor Luxemburg și Liechtenstein. Eroarea nu e foarte mare, totuși, pentru că și Emanuel Friedrich of Liechtenstein, eroul zilei de ieri, face parte din familia Liechtenstein, deci e tot o rudă, doar ceva mai îndepărtată, a celor sus pomeniți.
La jumătatea lunii martie, prințul a venit în România la volanul unui Mercedes negru și a împușcat, după două zile de vînătoare, un urs, în baza unei derogări speciale acordate de ministerul Mediului, în condițiile în care vînătoarea de urși e interzisă de cîțiva ani.
Numai că prințul avea aprobare pentru uciderea unei ursoaice agresive care teroriza gospodăria unui particular, nu pentru un urs de proporții imense.
De aici marea întrebare: a fost o confuzie, sau un șmen ilegal menit să ducă la obținerea unui trofeu mult rîvnit de vînători?
O anchetă la sînge ar fi lesne de făcut, doar că ea nu se va face niciodată, în opinia noastră.
Cum a intrat prințul în România, în condițiile în care, în luna martie, atît Austria, țara de domiciliu, cît și Liechtenstein, a cărui cetățenie o deține, se aflau pe lista galbenă a guvernului Cîțu și se impunea carantină de 14 zile după sosirea oricărei persoane de acolo? S-a declarat Emanuel, la plesneală, în vizită de business?
Cum a fost posibilă eroarea, atît timp cît legislația de la noi impune prezența permanentă la asemenea partide a unui însoțitor de vînătoare, expert care are misiunea de a coordona și supraveghea operațiunea, inclusiv identificînd și indicînd vînatul ce trebuie împușcat? Să zicem că prințul se putea înșela, confundînd un mascul imens cu o ursoaică, dar însoțitorul ce scuză are?
Pentru cei care nu știu, însoțitorul oficial e obligat să contabilizeze pînă și focurile greșite trase de vînători, și să includă asta în raportul pe care îl întocmește la final. Fiecare foc greșit este plătit cu bani grei de către vînătorul nepriceput. Practic, niciun element specific vînătorii nu poate scăpa atenției însoțitorului oficial, deci cum ar fi putut acesta, în calitatea lui de expert cinegetic, să nu observe că ursul vînat nu e ursoaica din acte?
Dacă prințul a greșit animalul, de ce i s-a permis să preia și să scoată din țară trofeul vînătoresc, care, conform normelor noastre, este de patrimoniu național?
Legislația internă stabilea încă din anii 2000, în acord cu metodologia internațională, că un punctaj de peste 580 de puncte la blana de urs îl califică la statutul de trofeu de patrimoniu național (conform legii 182/2000), or, ursul Arthur are, conform fișei oficiale, 592,8, deci mult peste normă.
În 2015, parlamentul stabilea prin legea 149 că se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă scoaterea din ţară a trofeelor de vânat cu valoare de patrimoniu naţional, fără respectarea reglementărilor emise de administratorul fondului de vînătoare.
Ori, dacă adminstratorul a stabilit că prințul trebuia să împuște o ursoaică și el a împușcat altceva, se cheamă că nu a respectat reglementările, se încadrează la braconaj, deci nu poate obține trofeul.
Doar că actele oficiale arată negru pe alb că trofeul rămîne la vînător, ba chiar și carnea ursului, deși aceasta se plătește separat cu 2 euro per kilogram.
Ca să facem o comparație, e ca și cum trupele antitero sparg din greșeală altă locuință decît cea a infractorului, dar îl arestează, totuși, pe nevinovatul peste care dau, dacă tot s-au deranjat.
Cazul ursului Arthur, unde autoritățile de la noi deja o scaldă jenant, vezi declarația stupidă a premierului Cîțu, deja deținător al informațiilor că nu ar fi vorba de cel mai mare urs din România, are șanse aproape nule să fie lămurit. În cel bun caz, acarul Păun va fi însoțitorul de vînătoare.
Exact cum s-a întîmplat în cazul celebru, din 2015, al leului Cecil din Zimbabwe, cel mai mare leu african fiind ucis de un bogat medic american. Atunci, însuși ministrul Mediului zimbabwean a cerut extrădarea americanului, dar, finalmente, singurul anchetat penal a fost însoțitorul oficial de vînătoare.
Americanul a continuat, bine mersi, să ucidă alte și alte animale rare.
Pentru că era american și pentru că își permitea.
Totuși, la acea vreme s-a reușit ceva măcar, și anume stigmatizarea profundă a medicului, în urma unei reacții furibunde a societății civile, a presei, a organizațiilor de mediu etc. Cabinetul doctorului a trebuit închis, casa lui de vacanță a fost vandalizată, în curte i s-au aruncat picioare de porc, pe străzi i se striga ”Asasinule”.
Trofeul lui Cecil nu a mai ajuns niciodată la ucigașul lui, devenind un simbol al luptei anti-braconaj.
Mari companii aeriene au luat decizia de a nu mai permite transportul trofeelor de vînătoare. Pe piață a fost lansată o jucărie-Cecil, încasările mergînd la organizații de protecția marilor feline.
În România nu vom vedea așa ceva nici pe departe.
Presa face tapaj, deocamdată, dar nu pentru mult timp, estimăm.
Cu excepția AUR, partidele tac; cînd liderul opoziției, Marcel Ciolacu, mergea la vînătoare cu teroristul Hayssam la ce reacții să ne așteptăm?
Foarte interesant însă, chiar exploziv: lipsește reacția nervoasă a ONG-urilor românești de protecția mediului.
În România, din cele peste 120.000 de asociații și fundații neguvernamentale, sunt înregistrate oficial zeci, dacă nu sute de asemenea ONG-uri eco, grupate pe domeniile Conservare şi protecţia resurselor naturale, Protecţia şi îngrijirea animalelor, Rezervaţii naturale ori Combaterea şi controlul poluării.
Pînă acum, ele tac.
Nicio solidarizare cu cele două ONG-uri, Agent Green și VGT (Austria), care au scos la lumină scandalul.
Șeful Agent Green, Gabriel Păun, se luptă aproape singur cu indolența autorităților, lăsat de izbeliște de ”coledzi”. ”Sunt hotărît să mă bat pînă la capăt, inclusiv prin plîngeri la DNA, dacă va fi cazul și dacă se va încerca mușamalizarea cazului de către Poliția și Parchetul din Covasna” spune el, pentru Inpolitics.
La noi, ”capătul” este, însă, mai mereu, pierdut în ceață.
Singura reacție notabilă e a românilor indignați care au luat cu asalt siteul castelului prințului de Liechtenstein, scăzîndu-i ratingul, și a presei internaționale, care relatează pe larg incidentul, vorbind chiar de ”braconaj sub acoperire de stat”.
Asta nu va duce, însă, automat, la rezultate concrete.
Nu altfel s-a întîmplat în toamna anului 2004, cînd însuși regele Juan Carlos al Spaniei a descins în România, lăsînd în urmă un masacru: cca.10 urși, un lup și cîțiva mistreți. Regele avea chemare pentru vînătoare: la 18 ani își împușcase mortal propriul frate, cu un pistol dăruit de dictatorul Franco.
Fapta lui din 2004 a făcut valuri imense în presa internațională, dar nu și în cea de la noi. Carnagiul din România e, pînă azi, inclus pînă și în pagina de Wikipedia a regelui și a constituit, alături de alte cazuri similare, unul dintre motivele pentru care coruptul Juan Carlos a căzut în dizgrația propriilor supuși pînă la abdicarea rușinoasă din 2014.
E inutil să ne iluzionăm că un vlăstar al casei princiare de Liechtenstein, cu ai cărei lideri se întîlnește la nivel înalt președintele Klaus Iohannis, ar putea trage ponoase de pe urma braconajului mascat din martie.
Un dosar penal deschis la mișto în Covasna, cîteva luni de cercetări ”temeinice” și niște concluzii care vor veni odată cu cele ale anchetelor de la spitalele din Balș ori Piatra Neamț. Adică la Sf.Așteaptă.
Din nou, românii se confruntă cu sentimentul trist al colonizaților în fața cărora străinii cu bani își pot permite orice, oricînd și oricum: vin, ”servesc” pe alese copii, fetițe minore, urși, la preț modic, apoi pleacă veseli și sfidători. Nimic nu îi poate atinge.
În România, legea se aplică nemilos doar unor ONG-uri care au tupeul să salveze ”ilegal” doi pui de urs, nu și marilor braconieri milionari însetați de trofee.
- Advertisement -
