Urmașul plagiator al lui Bolojan la Primăria Oradea

Incident jenant la Primăria Oradea. Mesajul publicat pe site-ul oraşului cu ocazia zilei de 20 aprilie, ziua Eliberării Oradiei, şi transmis şi presei sub semnătura primarului Florin Birta, conţine pasaje mai mult decât asemănătoare cu mesajul lansat în luna martie a anului trecut, de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, pentru încurajarea populaţiei în contextul pandemiei de Covid. 

Similitudinile au fost semnalate BIHOREANULUI de un cititor, ele fiind evidente la o simplă lecturare a celor două mesaje.

Este vorba despre primele paragrafe ale mesajului postat pe site-ul Primăriei Oradea:

„În prezent, întreaga lume trece printr-o mare încercare cauzată de pandemia de COVID 19, care ne limitează libertatea de mişcare şi de acţiune. Dar, în pofida situaţiei existente, este bine să ne păstrăm calmul şi să avem sentimente pozitive şi să ne aducem aminte de vremurile, tot grele, prin care au trecut şi le-au biruit înaintaşii noştri.

De-a lungul veacurilor, peste plaiul românesc s-au abătut vitregii multiple, precum inamici cotropitori, epidemii ucigătoare, calamităţi devastatoare şi asupriri nedrepte. Însă bunii noştri înaintaşi le-au depăşit şi le-au biruit cu demnitate, dând dovadă de curaj, răbdare şi încredere.

Se cuvine, aşadar, să ne amintim că Oradea sărbătoreşte în fiecare an, la 20 aprilie, un important eveniment, ce a trimis oraşul nostru pe un alt curs al evoluţiei istorice: eliberarea, cu ajutorul armatei române, în frunte cu Generalul Traian Moşoiu, de sub regimul bolşevic al lui Béla Kun, în sfânta zi de Paşti a anului 1919 şi instaurarea administraţiei româneşti în Oradea„, se arată în mesajul postat pe site-ul primăriei.

Mesajul transmis de Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei, postat pe site-ul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, de încurajare în contextul pandemiei, este următorul:

„În aceste zile, noi, românii, ca şi atâtea persoane de pe întregul glob pământesc, trecem printr-o mare încercare cauzată de noul Coronavirus care, extinzându-se rapid, afectează vieţile unora şi limitează libertatea de mişcare şi de acţiune a altora. Dar, în pofida răului teribil care ne împresoară, este bine să ne păstrăm calmul şi să avem sentimente pozitive. De asemenea, trebuie să respectăm măsurile de prevenire a epidemiei şi să manifestăm solidaritate iubitoare cu semenii noştri, oferindu-le balsamul mângâierii şi ajutorul nostru.

De-a lungul veacurilor, peste plaiul românesc s-au abătut vitregii multiple, precum: inamici cotropitori, epidemii ucigătoare, calamităţi devastatoare şi asupriri nedrepte. Însă, bunii noştri înaintaşi le-au depăşit şi le-au biruit cu demnitate creştină, dând dovadă de curaj, răbdare şi încredere în pronia dumnezeiască.

Se cuvine, aşadar, să ne abandonăm total, prin rugăciune, în braţele viguroase ale Tatălui ceresc, unde avem, întotdeauna, siguranţă, căci – precum afirmă profetul David – „nu va lepăda Domnul pe poporul Său şi moştenirea Sa nu o va părăsi” (Ps. 93, 14)”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare