Șeful liberal al CJ Timiș cere capul lui Arafat

Președintele Consiliului Județean Timiș spune că șeful DSU ar trebui să își prezinte demisia după ce instanța supremă a stabilit că decizia de carantinare pentru 3 zile impusă de Raed Arafat la Timișoara a fost ilegală. 

Alin Nica reafirmă faptul că decizia de carantinare a lui Arafat a fost una abuzivă, iar despre Raed Arafat spune că este „un om încremenit în timp, la începutul pandemiei”.

„Din fericire, justiția a făcut dreptate, iar acum, când există o sentință definitivă, în loc de scuze, Raed Arafat ar trebui să își prezinte demisia. Spun din fericire pentru că, acest succes obținut în instanță poate fi baza unui proces în care toți operatorii economici afectați cer despăgubiri materiale pentru aprovizionările făcute și pentru serviciile contractate în vederea deschiderii afacerilor. Gestionarea pandemiei nu are voie să fie pretext pentru decizii iraționale. Gestionarea pandemiei nu poate fi făcută eficient dacă se iau hotărâri și se dau ordine prin spatele autorităților competente sau împotriva oamenilor.”, a spus Alin Nica.

Președintele CJT mai spune și că ordinul lui Arafat poate fi un precedent periculos.

„Situația din ultimele zile confirmă cele mai negre temeri: ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu și secretarul de stat, Andreea Moldovan au publicat în Monitorul Oficial un ordin care prevedea măsuri dure pentru carantinarea localităților fără să îl informeze pe premierul Florin Cîțu și fără să țină cont de impactul social. Pentru gestul iresponsabil, pentru lipsa de comunicare și de profesionalism, cei doi au plătit cu funcția. Întrebarea este cum și dacă Raed Arafat va plăti pentru ce a făcut Timișoarei.”, a mai declarat Nica.

ÎCCJT a anulat, printr-o decizie definitivă, ordinul de carantinare al Timișoarei emis de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Documentul de prelungire a restricțiilor suplimentare în Timișoara și localitățile periurbane pentru 72 de ore a fost dat de Arafat în 21 martie, după ce măsura a fost anterior respinsă prin vot de CJSU Timiș. Ordinul șefului DSU a fost atacat în instanță, la Curtea de Apel București, de Patronatul Ho-Re Timişoara şi de avocatul Claudiu Florin Butuza. Instanța a declarat ordinul ilegal, deși pronunțarea a fost dată după expirarea perioadei de carantină.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare