Primul inculpat pandemic din România, achitat

Magistraţii au finalizat procesul primului inculpat pandemic din România Claudiu Ciubotaru, zis Omar, de 35 de ani, printr-o sentinţă emisă zilele trecute el fiind exonerat de răspundere penală, după ce fusese trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.   

Întors din Italia anul trecut, chiar în perioada stării de urgenţă instituită în România din cauza epidemiei de coronavirus, nemţeanul a fost implicat într-o altercaţie cu soacra, iar apoi a intrat în atenţia poliţiştilor, după ce a vrut să evadeze din centrul de carantină, însă a eşuat lamentabil, stârnind hazul românilor.  A urmat procedura de Cameră preliminară, procesul, iar pe 4 martie 2021 Judecătoria Piatra Neamţ a dispus achitarea pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, transmite adevarul.ro.   

Decizia Judecătoriei Piatra Neamţ nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Cel mai probabil, procurorii vor uza de acest drept. Povestea care avea să se sfârşească cu dosarul penal şi achitarea a început pe 24 martie anul trecut. Claudiu Ciubotaru era în stare de izolare la domiciliu de pe 18 martie, atunci când s-a întors din străinătate, din Italia.   

A rezistat „închis“ în casă timp de şase zile, dar în următoarea a părăsit locuinţa, deşi ştia că nu are voie. A cutreierat prin oraş, s-a delectat cu alcool, iar în jurul orei 17.30 i-a făcut o vizită soacrei, amintindu-şi că avea ceva divergenţe cu ea. Pe fondul consumului de licori cu grade a izbucnit un scandal, iar la un moment dat femeia, speriată, a apelat serviciul de urgenţă 112, solicitând intervenţia forţelor de ordine. 

La imobilul unde era centrul de carantină, internatul unui liceu, pietreanul a fost dus încătuşat de un echipaj de poliţie, care a fost însoţit şi de o ambulanţă. S-a spus atunci că Omar s-a manifestat agresiv, nu dorea să intre în carantină, dar a fost calmat în cele din urmă. Toate acestea aveau loc în jurul orei 18.30. Peste vreo 20 de minute, un alt apel la 112, solicita o  autosanitară la centrul de carantină, deoarece un bărbat căzuse de la etajul doi.    Era vorba de Claudiu Ciubotaru, dar nu era o tentativă de suicid, ci despre o încercare de evadare. Pentru asta şi-a confecţionat un fel de funie, folosind cerceafurile din cameră, dar aceasta a cedat sub greutatea lui, la contactul cu solul suferind o fractură deschisă la un picior. De la toate aceste întâmplări, procurorii au decis întocmirea dosarului penal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare